
VIDEO | Foresta a urcat pe primul loc al clasamentului
Foresta a urcat pe primul loc in clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, dupa ce s-a impus sambata, pe stadionul din Uricani, in fata celor de la Stiinta Miroslava, cu scorul de 1-0, in derbyul primei etape a returului de campionat.
Gruparea ieseana si-a creat prima ocazie de gol in minutul 12, cand portarul Gal a respins mingea de sub transversala, la un sut puternic, din marginea careului, trimis de Unghianu.
Cu doua varfuri clasice in teren, “galben-verzii” au replicat prin Marin, care a primit o pasa in flancul drept, a tras din prima la poarta, dar Turita a respins in corner de la radacina barei.
Pe fondul unui joc echilibrat, trupa antrenata de Ivan Gvozdenovic a deschis scorul la Uricani in minutul 30, cand Druga a transformat impecabil o lovitura libera de la 20 de metri, la care balonul s-a oprit in vinclu portii iesene.
Detronata din fotoliul de lider la scorul de la pauza, echipa lui Cristi Popovici a fortat egalarea in debutul reprizei secunde, dar mingea trimisa de Florean din lovitura libera a ocolit tinta.
Grupata in aparare, Foresta isi putea securiza victoria pe contraatac, dar Marin a ratat in doua randuri desprinderea. Ocaziile insa nu s-au razbunat, nici macar in minutul 87, cand Nemtanu a sutat din mijlocul careului, putin pentru poarta lui Gal.
Vitu a incasat al doilea cartonas galben in ultimele minute ale intalnirii, dar eliminarea sa a contat doar pentru statistici. Foresta s-a impus in final cu scorul de 1-0, iar gruparea de pe Areni urca pe primul loc al clasamentului, asta cel putin pana miercuri, cand este programata partida restanta dintre Stiinta Miroslava si CSM Pascani.
Foresta Suceava: Gal – Druga, Celeadnic, Vitu, Novacek, Stanescu, Filip, Farcasan, Cerlinca, Martin, Marin. Au mai intrat: Cimbru, Mateciuc si Da Silva.
Echipa | M | V | E | I | Gol | Pct | |
1. | Foresta Suceava | 10 | 7 | 1 | 2 | 22-6 | 22 |
2. | Bucovina Radauti | 10 | 7 | 1 | 2 | 22-10 | 22 |
3. | Stiinta Miroslava | 9 | 6 | 1 | 2 | 22-7 | 19 |
4. | Husana Husi | 10 | 6 | 0 | 4 | 15-11 | 18 |
5. | Somuz Falticeni | 10 | 5 | 2 | 3 | 16-12 | 17 |
6. | Ceahlaul Piatra Neamt | 8 | 4 | 1 | 3 | 10-8 | 13 |
7. | Sporting Vaslui | 9 | 3 | 0 | 6 | 8-17 | 9 |
8. | Dante Botosani | 10 | 3 | 0 | 7 | 11-21 | 9 |
9. | Bradu Borca | 10 | 1 | 2 | 7 | 8-24 | 5 |
10. | CSM Pascani | 8 | 0 | 2 | 6 | 2-20 | 2 |
La finalul sezonului, primele doua clasate se califica in semifinalele play-off-ului de promovare, in timp ce ultimele doua vor retrograda in ligile judetene.
Foto: Dragos Pascaneanu