Bucovina Rădăuți le-a dat vacanță jucătorilor

Bucovina Rădăuți le-a dat vacanță jucătorilor după un sezon de toamnă terminat pe un merituos loc 3 în clasamentul seriei întâi a Ligii a III-a, la egalitate de puncte cu primele două clasate, Ştiința Miroslava și Foresta.

Dacă va primi un sprijin concret din partea noii conduceri a Primăriei Rădăuți, trupa antrenată de Iulian Ionesi intenționează să-și reia activitatea la jumătatea lunii ianuarie. “Sper ca în aceste zile să avem o discuție cu domnul primar, să ne spună cum vede și dumnealui lucrurile, dacă se dorește să fie în continuare fotbal la Rădăuți, cel puțin la același nivel. Nu ne plângem că avem un buget mic (n.r. 600.000 de lei) comparativ cu alte echipe din serie, dar trebuie să știm pe ce ne bazăm în continuare. Dacă vom avea stabilitate financiară sunt ferm convins că ne putem clasa pe primele două locuri care duc în play-off”, a declarat antrenorul Bucovinei Rădăuți.

Iulian Ionesi speră să nu piardă niciun jucător din lot, chiar dacă rădăuțenii și-au primit ultimul salariu pe luna octombrie, de prime nici nu poate fi vorba, iar mulții dintre ei au oferte de la alte echipe. “Pentru mine acești băieți sunt pe primul loc și îmi doresc ca toți jucătorii să rămână, să continuăm în aceiași formulă, chiar dacă mulți sunt curtați de echipe de Liga a II-a și chiar de Liga I”, a adăugat Iulian Ionesi, care a precizat că salariu mediu a unui jucător de la Bucovina Rădăuți este de numai 1.600 de lei pe lună.

Foto: Cristian Plosceac

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *