FOTO| Rapid Suceava – Bucovina Pojorâta: 3-1

Rapidul și-a luat revanșa în derbyul local cu Bucovina Pojorâta, după ce s-a impus sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața grupării de la poalele Giumalăului, cu 3-1, în etapa a VI-a din play-out-ul Ligii a II-a.

Rapid Pojorata

Aflați sub spectrul retrogradării, “ceferiștii” și-au luat pe sus adversarii, Negru semnând prima ocazie la poarta oaspeților în minutul 5, când Pop a respins mingea în lateral la un șut din centrul careului mare. Insistența gazdelor în ofensivă s-a concretizat repede, I. Plămadă deschizând scorul în minutul 14, cu o execuție plasată de la 16 metri.

Rapid Pojorata

La jumătatea primei reprize, Bucovina a fost aproape de autogol, dar Pop a fost pe fază și a resprins de sub bară o minge deviată de Răuță. Fără replică din partea formației oaspete, penibilă pe alocuri în faza defensivă, Rapidul și-a dublat avantajul în minutul 28, când Golofca a scăpat pe contraatac, a pasat în mijlocul suprafeței de pedeapsă pentru Negru, iar acesta a înscris lejer ca la antrenamente.

Rapid Negru

Negru își putea trece în cont dubla în următoarele cinci minute, dar mai întâi a trimis cu capul peste bara transversală din poziție execelentă, iar mai apoi a fost blocat de Răuță în momentul șutului.

În minutul 35 al întâlnirii, Golofca, cel mai activ jucător de pe teren, a profitat de bulevardele din apărarea Pojorâtei și l-a învins pe goalkeeperul Pop pentru a treia oară, cu un șut de marginea careului.

Golofca Pojorata 1

Bucovina a redus din diferență în minutele de prelungire ale primei reprize, Coman marcând cu capul după o centrare a lui D. Cristescu.

Pojorata 2

În debutul părții secunde, Buhăcianu putea înscrie pentru 3-2, dar Niga a fost la post și a blocat șutul pe jos trimis de vârful Pojorâtei. La poarta opusă, Ghiorghiciuc a ratat incredibil, din șase metri, după o centrare venită de la Semeghin, iar sarabanda ratărilor a continuat, Sfrijan și Golofca, în două rânduri, nereușind să-l învingă pe Pop.

Cristescu

Speranțele oaspeților într-un rezultat pozitiv pe Areni s-au risipit în minutul 70, când D. Cristescu a încasat al doilea cartonaș galben în decurs de cinci minute pentru două faulturi asupra lui Golofca. Tot Golofca a fost aproape de gol în minutul 74, când l-a lăsat spectator pe Pop cu un șut de la 20 de metri, după care mijlocașul de bandă al “ceferiștilor” a provocat a doua eliminare de în tabăra Pojorâtei, căpitanul Jardă văzând roșu direct pentru un fault la mijlocul terenului.

Rapid Pojorata Sfrijan penalty

Pe final, rapidiștii au beneficiat și de un penalty, acordat pentru un fault asupra lui Negru, dar Raul Pop a respins la execuția lui Sfrijan.

Rapid Suceava – Bucovina Pojorâta s-a terminat cu scorul de 3-1, iar “ceferiștii” rămân în calcule pentru salvarea de la retrogradare.

rapid stadion areni galerie

Rapid CFR Suceava: Niga – D. Bălan, Sfrijan, Aeroaiei, Semeghin (’90 Velescu) – Golofca (’88 Al. Boiciuc), Al. Apostol, Dănilă (’82 Bâgu), Gheorghiciuc – M. Negru, I. Plămadă. Antrenor: Daniel Bălan.

Bucovina Pojorâta: R. Pop – D. Cristescu, Răuță, Moisi (’83 Vitu), Jarda – Juncănaru (’55 Pâslaru), Nuțescu, Vl. Stănescu, Căinari – M. Coman, Buhăcianu (’70 Acostăchioaie). Antrenor: Dănuț Mândrilă.

“A fost o victorie muncită, prin care am mai spălat din rușinea de la Pojorâta. Am avut un meci foarte greu, în care oboseală și-a spus cuvântul în repriza a doua, dar important este că am câștigat cele trei puncte. Urmează o deplasare foarte grea, miercuri, la Berceni, din care ne dorim să ne întoarcem cu puncte. Am încredere în băieți”, a declarat antrenorul-jucător al Rapidului, Daniel Bălan.

Pojorata Mandrila 1

De partea cealaltă, tehnicianul Bucovinei Pojorâta, Dănuț Mândrilă, a recunoscut că victoria rapidiștilor nu poate fi pusă la îndoaială.

“Nu se pune la îndoială victoria celor de la Rapid. Au făcut un joc bun. Cât despre noi, nu mă așteptăm să ne prezentăm într-un asemenea hal. Chiar dacă se joacă din trei în trei zile, în unele momente am fost penibili. Asta este. Mergem mai departe. Mai sunt 12 puncte puse în joc și ne vom juca șansa până la capăt. Astăzi, nu ne-am mers absolut nimic. Mai mult, pe final, când era clar că jocul este pierdut, am făcut acele greșeli de pe urma cărora am luat acele cartonașe roșii și ne-am îngreunat jocul de miercuri cu Baloteștiul. Matematic suntem la patru puncte de salvarea de la retrogradare. Mai avem trei jocuri acasă și unul în deplasare din care încercăm să scoatem maximum, dar dacă ne prezentăm cum ne-am prezentat astăzi, nu avem nicio șansă”, a spus Dănuț Mândrilă.

Rezultatele etapei a VI-a din play-out:

Gloria Buzău – ACS Berceni 2-1
Rapid Suceava – Bucovina Pojorâta 3-1
CS Balotești – Ceahlăul Piatra Neamț 3-0

Clasament play-out Liga a 2-a sezonul 2015-2016

LOCECHIPAMVEÎGMGP+/-PCT
1CS Baloteşti106311981132
2ACS Berceni105142112930
3Gloria Buzău105141719-229
4RAPID SUCEAVA105232116528
5Ceahlaul Piatra Neamt100010030-300

La finalul play-out-ului, primele două clasate vor rămâne în Liga a II-a, ocupanta locului 3 va disputa un baraj pentru salvarea de la retrogradare cu ocupanta locul 3 din play-out-ul seriei de vest, în vreme ce ultimele trei clasate vor retrograda direct în eșalonul trei.

foto: Codrin Maleș

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

3 Comentarii

  1. Extrem de putini spectatori la meci..SUCEVENI,nu va pasa de soarta echipei voastre?Haiiii Suceavaaaaaaaaaaaaa…..

  2. FELICITARI BAIETI.SCOATETI MAXIM SI DE LA BERCENI SI VETI RAMANE MEREU IN INIMILE NOASTRE.HAI SUCEAVA!!!.
    MARIUS MATEI A PLECAT DE LA BRASOV SI CINE STIE POATE DACA NE SALVAM (SI TREBUIE)O SA VINA DIN NOU LA SUCEAVA.MARIUS TE ASTEPTAM DIN NOU LA SUCEAVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *