
Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava, astăzi, ora 18:00
Etapa a 6-a din play-off-ul Seriei I a Ligii a 3-a la fotbal programează primul meci acasă pentru Bucovina Rădăuți după o lună de pauză. Echipa antrenată de Ovidiu Murariu va întâlni Știința Miroslava, astăzi, de la ora 18:00, pe stadionul Municipal din Rădăuți.
În precedentele trei etape Bucovina a jucat în deplasare, reușind trei remize: 2-2 cu Știința Miroslava, 0-0 cu FC Bacău și 1-1 cu CSM Bacău. Cu trei jocuri rămase de disputat în play-off, rădăuțenii sunt pe primul loc, cu 39 de puncte, urmați de CSM Bacău, cu 35 de puncte, Știința Miroslava cu 33 de puncte și FC Bacău, cu 30 de puncte. La ultima vizită la Rădăuți, ieșenii au câștigat cu 0-2, într-un meci disputat pe 26 august 2023.
În cealaltă partidă programată în etapa a 6-a, FC Bacău va juca, pe teren propriu, cu CSM Bacău.
Până la finalul play-off-ului, Bucovina Rădăuți va mai juca acasă cu FC Bacău miercuri, 7 mai, și cu CSM Bacău sâmbătă, 10 mai, și în deplasare cu Ștința Miroslava sâmbătă, 18 mai.