Oda unui ultras trist

Sub cetatea noastra mândră, cunoscută şi în lume,
S-a-nfiinţat echipă mare, ce purta acelaşi nume.
Şi-nainte chiar să joace, minţile cele-nfocate,
O vedeau învingatoare în cupe şi campionate.

Noi, o mână de prieteni, ce tribuna ne-a unit,
Ne-am facut şi o brigadă, şi Dakay ne-am denumit.
Toate meciurile-acasă şi-alte zeci în deplasare,
Ne-au găsit cântând într-una, în peluză, cu onoare.

Ne dădeam toţi banii noştri pentru pânze şi vopsea,
Aveam bani doar de o bere, nu aveam şi de cafea,
Chiar pe băncile tribunei câteodată mai dormeam,
Împărţeam cu toţii-o pâine şi-o bucată de salam.

Am urmat echipa-ntr-una, n-au fost numai meciuri bune,
Chiar şi în a treia ligă, cu echipe din comune.
Dom’ primar doar a privit-o cand aceasta a pierit,
Numai noi cei din tribună, numai noi am suferit.

Însă noi ramânem mândri de echipa ce-am iubit,
Şi-am rămas în mare-aceiaşi ce atunci ne-am întalnit.
Dar mai sunt alte mizerii la echipa actuală,
Din care noi, cetaţenii, tre sa scoatem o morală.

Noi avem primar ca Midas, al grecilor împărat,
Doar ca tot ce-atinge-acesta se transformă în rahat.
Ne-a promis arenă mare, parcuri multe, bla bla bla,
Însa nu poţi face totul cu pavele, nu-i aşa?

Patru străzi în trei mandate, asfaltate şi-alea prost,
Zeci de metri de trotuare, tot pavate fără rost,
Multa vorbăraie goală, noi cu asta ne-am ales
El cu conturile pline – iar acum vrea reales?!

Dragi prieteni, dragi străini, decât să-l votati pe dânsul,
Omul care-n doişpe’ ani ne-a facut sa ne dea plânsul,
Ardeţi de vedeţi prin casă tot ce-nseamnă calendare,
Poate uită toată lumea când e ziua de votare!