Carne de tun! Ripensia – Foresta: 16-0

Ripensia nu a avut mila de juniorii Forestei in prima etapa din Liga a II-a. Formatia timisoreana s-a impus in fata pustilor lui Florin Cristescu, cu scorul de 16-0, intr-un meci disputat sambata, pe o caldura sufocanta: 37 de grade.

Ce a inceput prost s-a terminat si mai prost pentru juniorii Forestei. Plecata vineri dimineata din Suceava, in jurul orei 8.00, delegatia “galben-verzilor” a ajuns la Timisoara dupa 18 ore si un drum cu peripetii, autocarul pus la dispozitie de conducerea clubului defectandu-se in apropiere de Cluj-Napoca. Ajunsi la hotel la ora 2.00 noaptea, dupa o calatorie de peste 600 de kilometri, pustii lui Cristescu au clacat chiar din primul minut al partidei cu Ripensia.

Gazdele au deschis scorul dupa doar cateva secunde de la fluierul de start, dintr-un penalty transformat de Zaluschi, iar pana la pauza au mai marcat de alte sapte ori prin Ad. Popa (2), Mediop (2), Dumiter (2) si Hecsko. Repriza secunda a adus alte opt goluri in poarta suceveana, vedeta zilei fiind Mediop, cu alte cinci reusite semnate dupa pauza. Atacantului senegalez i s-au alaturat pe lista marcatorilor Ad. Ungureanu, Bobina si Dumiter, inca o data.

Sucevenii au devenit subiect de glume pe internet

Ripensia – Foresta s-a terminat 16-0, iar echipa suceveana a devenit imediat subiect de gluma in toata tara. “Daca se joaca si returul, Mediop va cuceri Gheata de Aur a Europei”, “Aia de la Suceava au trecut o singura data jumatatea terenului, cand s-au schimbat portile la pauza” sau “Soimii Pancota II scrie pe voi” sunt glumele care au circulat sambata pe internet.

Ripensia: Gakos – Ad. Popa, Hecsko, Vladia, C. Toma, Dumiter, Stoi, Zaluschi (’60 Bobina), Ad. Ungureanu (’67 Fl. Nanu), Mediop, Matis (’60 Semeniuc).

Foresta: Dohotariu (’85 Bâlba) – Coltuneac, Breniuc, Ciubotariu (’85 Onut), Negrea, Rata, Bolocan, Stancu, Bosânceanu, Buterchi (’86 Mandiuc), Scutariu.

Foto: Ripensia (facebook)

Cristescu: “Debutul la o vârsta asa frageda este periculos”

”Din pacate, a fost un meci greu pentru ca am avut si probleme cu transportul. Am asteptat cinci ore lânga Cluj sa ne preia alta masina, pentru ca a noastra s-a stricat. Rezultatul e usturator pentru ca stiu ca îsi doreau mai mult. Debutul la o vârsta asa frageda este periculos. Eu am spus de la început ca nu îmi este frica de competitie. Am participat cu mare respect si respect competitia. Noi de fapt am început pregatirea doar de opt zile. Copiii au fost în vacanta, unii dintre ei mai sunt. Vineri seara mi-a sosit un copil din Anglia, direct la meci. Ne confruntam cu probleme serioase. Dar am facut si noi vreo doua faze. Bine ca nu s-a întâmplat nimic cu niciun copil datorita caldurii excesive. Nu pot sa comentez daca FRF nu trebuia sa puna meciul mai târziu sau devreme, dar a fost o caldura infernala. Felicit ambele echipe, mai mult pe ai mei, ca sunt mai mici, pentru felul în care s-au daruit”, a declarat, citat de tmsport.ro, antrenorul Florin Cristescu, care a folosit juniori de 16-17 ani.

Cum spera Andrei Ciutac sa salveze echipa de la desfiintare

Intre timp, presedintele Consiliului de Administratie al Forestei spera sa reuseasca in cateva zile ce n-a reusit sa faca in mai bine de jumatate de an: sa obtina reesalonarea datoriilor pe care clubul le are catre Finante, astfel incat sa poata accesa bugetul promis de Primarie pe anul 2017. “Am facut demersuri catre Finante, dar intr-o prima faza ni s-a refuzat esalonarea. Luni vom incerca sa obtinem din nou esalonarea datoriei. Este vorba de o datorie mai mica (n.r. 70.000 de euro). Impreuna cu cativa oamenii din oras care sa ne ajute, speram sa reusim sa achitam acea datorie. Am convingerea ca vom duce la bun sfarsit aceasta editie campionat. Exista anumite promisiuni ale unor oameni care isi doresc sa se implice la Foresta si sa facem un club sportiv competitiv. Pana pe data de 5 septembrie, cand se va incheia perioada de transferuri, putem sa construim si un lot competitiv. Eu sper ca dupa etapa a treia sa fim o echipa competitiva. Este important si ce jucatori vom gasi in urmatoarea perioada, liberi de contract, pentru ca avem nevoie de calitate, nu doar de cantitate. Toti oamenii care au dus greul alaturi de noi vor ramane langa echipa. Indiferent de ce se va intampla cu componenta lotului, obiectivul va fi evitarea retrogradarii”, a declarat Andrei Ciutac la SPFM.

Ciutac a tinut sa le multumeasca jucatorilor care au evoluat la Timisoara, antrenorului Florin Cristescu si presedintelui clubului CS Omnia, Danut Ion, pentru efortul depus in incercarea de a salva Foresta de la desfiintare.

Rezultatele primei etape:
ASA Târgu Mures – Stiinta Miroslava  2-1
Luceafarul Oradea – Sportul Snagov 1-1
Ripensia Timisoara – Foresta Suceava 16-0
Dacia Unirea Braila – Politehnica Timisoara 2-3
FC Arges Pitesti – Pandurii Târgu Jiu 0-0
Chindia Târgoviste – UTA Arad 0-1
Metaloglobus Bucuresti – Olimpia Satu Mare 0-1
Academica Clinceni – Dunarea Calarasi 4-1
CS Mioveni – CS Afumati 4-0
FC Hermannstadt Sibiu – CS Balotesti 3-0

In runda a doua, Foresta ar trebui sa primeasca sambata, de la ora 11.00, pe stadionul Areni, vizita fostei vicecampioane a Romaniei, ASA Targu Mures.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

10 Comentarii

  1. Vă spun că acest tip, Ndiaye Mediop are valoare de liga 1, va deveni golgheterul ligii 2, și va aduce Ripensia Timișoara pe unul din primele trei locuri. Haideți, echipe din toată România, la ridicarea golaverajului și distrugerea Locomotiva Ițcani. Toți, împotriva Locomotiva Ițcani????????????????????????☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️☠️?????????????????????

  2. Daca nu cautati jucatori si nu legitimati macar 6 care sa fie titulari pana sambata atunci vom lua de la ASA TG MURES 20 -0 si se va auzi de noi pana si in Congo !!!! Nu stiu ce jucatori buni vor mai gasi fiindca cei mai multi care sunt cat de cat buni au gasit sau sint in probe iar de trompete de jucatori nu -i cauta nimeni! Cu fiecare zi intarziere daca se mai vrea fotbal la Suceava si nu se aduc jucatori vom culege numai trompete ! Ca la Suceava ! Sa vedem si cine va fi antrenor ! Daca va fi iar Ted ne meritam soarta !

  3. Cata ipocrizie si cat snobism in Suceava!
    V-as arata vreo 20 de exemple de ce inseamna spiritul fotbalului pentru comunitate, dar oricum as vorbi la pereti!

    Da, situatia e nasoala, dar nu e deloc ca la Pancota. In primul rand, italianul ala vroaia sa faca blaturi/fantaneasca niste bani… La noi, incompetenta unora, desi nu stiu a cui, ca situatia e mai opaca decat la guvernul Romaniei ceausiste, face ravagii.

    Totusi, spiritul civic al comunitatii e 0. Toata lumea vrea, dar nimeni nu face nimic.
    Poate ca baiatul asta, Ciutac, e chiar bine intentionat, dar nu se vede pentru ca oricum e singur.

    Uite o regula simpla, de bun simt (desi e o regula nescrisa), care zice ca daca ai succes intr-o comunitate ar trebui sa dai ceva inapoi. Ma rog, la noi, in special in Suceava, nu se stie cum sa se fure/ia/ciordeasca mai mult. Adica, tu, fabrica de inghetata/incaltaminte/pavele ai succes in aceasta comunitate, ar trebui sa dai ceva inapoi. Un 0,05% acolo..

    Sunt de acord ca nu toata populatia Sucevei ar profita civic de urma echipei, dar eu zic ca la cat de saraca spiritual e Suceava, Foresta e reprezentativa.

    Sper sa nu „deranjez” prea tare cu frustrarile mele, si daca nu as fi atat de departe de Bucovina as incerca sa ma implic.

    P.S. imi amintesc campania electorala a lui nea Lungu pentru primul mandat. Era un spot TV cu imaginea stadionului si un comentariu de genul: fotbalul a fost lasat in paragina bla bla bla. Istoria se repeta, nu-i asa?

  4. PRIME DE JOC PT ACEST MECI NU AR TREBUI SA PRIMEASCA JUCATORII DE LA RIPENSIA . PRIMELE SINT ABSOLUT MERITATE DE CATRE PRIMARUL LUNGU , CIUTAC SI SLEAHTA LUI ! CUM SA DEA CIUTAC ECHIPA UNUI INVESTITOR SERIOS ? SA PIARDA EL VACA DE MULS ? COPIII N-AU NICI O VINA ! ASTA POT , ASTA LE E VALOAREA. MANAGERIAT ZERO !!! RUSINE SA VA FIE !!!

  5. ZALMOXIS ,ai dreptate ce zici !Lungu e groparul sportului Sucevean ,fotbal ,handbal ,rugby ,volei ,,,,,,,nu a plătit ultima transă de cca 250.000.ron.şi echipa uşor ,uşor ,s-a dus la vale ! practic FORESTA mai joacă sâmbătă un meci ,o umilință pentru copiii lui Cristescu ,care si el are o mare parte de vină pentru ca a acceptat să facă o deplasare aşa lungă şi să joace fotbal 0-16 !!!! din cate stiu eu copiii ,au făcut azi ,antrenament ,şi la insistențele lui mister CIUTAC ,sâmbătă o să vedeti un nou macel ,ca să ,fie ,,,,TOT -TACÂMUL PE ROMÂNESTE !Pe scurt am o rugăminte fffffff mare ca la meci dacă se joacă să vină ,omul cu PAVELE–LUNGU .RUSINE SĂ VA FIE ,,,,A-ŢI FĂCUT SUCEAVA SI BUCOVINA DE RÂSSS !!!!!!!

  6. Dl. Fl. Cristescu este de apreciat pt. efortul care l a facut, generos cum a fost si ca jucator .

    Alarmanta indiferenta si iresponsabilitatea cu care trateaza acest caz alesii Sucevei !!!

  7. Daca majoritatea din cons.local ar dori situatia la Foresta s-ar rezolva in 24 ore.Dar nu se doreste.Un simplu exemplu-daca cei de la Symmetrica ar fi invitati la primarie si ar fi convinsi sa sponsorizeze 1 leu pe metru patrat de pavele puse (schimbate)anual in Suceava ar stringe vreo 10 mii de euro,apoi cei de la salubritate…..dezapezire…asfaltare…etc s-ar stringe mai mult decit necesarul de 70 mii euro .Dar cind mincatul la rahat in campanie nu se sanctioneaza la vot avem ce meritam

Dă-i un răspuns lui Alin Fercalo Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close