VIDEO Foresta Suceava – Rapid Brodoc: 5-1

Vezi rezumatul VIDEO al meciului dintre Foresta Suceava și Rapid Brodoc, disputat, sâmbătă, pe stadionul Areni și încheiat cu scorul de 5-1. Golurile gazdelor au fost înscrise de Chika (3), Corniciuc și Mihalciuc, iar reușita de onoare a gazdelor a fost semnată de Târșa.

Prima etapă a returului Ligii a 3-a a adus și prima victorie stagională pentru Șomuz Fălticeni, învingătoare pe teren propriu, în fața celor de la FC Bacău, cu scorul de 1-0, printr-un gol înscris de Asibey, în minutul 60. Victoria i-a fost dedicată antrenorului Daniel Stoica, care în ziua meciului și-a pierdut tatăl. Profesorul Viorel Stoica a fost jucător la Metalul Rădăuți și antrenor la CSS Rădăuți. Acesta s-a aflat pe teren la meciul pe care divizionara „C” Metalul Rădăuți l-a jucat cu Steaua București, acasă, pe 23 februarie 1983, în șaisprezecimile Cupei României.

Bucovina Rădăuți a ajuns la cea de-a treia remiză consecutivă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul Științei Miroslava. Echipa antrenată de Ovidiu Murariu a deschis scorul în minutul 27, prin Robert Ciobanu, iar gazdele au egalat în minutul 77, prin Mihăeș.

Celălalt meci din cadrul etapei a 10-a, dintre CSM Vaslui și Aerostar Bacău, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. CSM Bacău a stat.

Clasamentul Ligii a 3-a dupa disputarea etapei a 10-a
Clasamentul Seriei I a Ligii a 3-a dupa disputarea etapei a 10-a

 

 

 

 

 

 

 

În următoarea etapă, a 11-a din Liga a 3-a, Foresta va juca pe terenul formației CSM Vaslui, Bucovina Rădăuți va primi vizita celor de la CSM Bacău, iar Șomuz Fălticeni se va deplasa în fieful echipei Aerostar Bacău.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close