
Ziua semifinalei cu HB Esch
Intreaga suflare handbalistica suceveana este conectata la partida pe care CS Universitatea o are programata astazi, de la orele 17.00, in sala LPS, in compania luxemburghezilor de la Handbal Esch, in prima mansa din semifinalele Cupei Challenge, biletele scoase la vanzare pentru acest meci fiind epuizate de ieri.
“Studentii” revin pe frontul european cu un moral bun dupa remiza istorica obtinuta in fata campioanei HCM Constanta si cu temele facute inaintea confruntarii cu Handbal Esch, antrenorul Razvan Bernicu fiind de parere ca mansa tur de la Suceava va fi decisiva in stabilirea echipei calificate in finala. “Ne asteapta un alt meci greu in Challenge Cup. Am vizionat doua meciuri a celor din Luxemburg, doua in cupele europene si unul de campionat si au o echipa incomoda, tanara si imprevizibila ca stil de joc. Imi doresc in primul rand ca baietii sa se refaca din punct de vedere fizic pana la ora meciului, pentru ca ne asteapta o partida decisiva. Jucam acasa si sper sa facem un meci bun”, a declarat Razvan Bernicu, care se confrunta cu o singura absenta, cea a lui Cantec, accidentat.
La randul sau, unul dintre golgheterii echipei sucevene in actualul sezon al Cupei Challenge, cu 22 de goluri in patru partide, Razvan Gavriloaia, spera ca Universitatea sa ia o optiune serioasa de calificare in finala inca din mansa tur. “Speram sa facem un meci cat mai bun, sa aducem o noua bucurie suporterilor si noua insine si sa luam o optiune serioasa pentru calificare”, a declarat Gavriloaia.
Luxemburghezii de la Handball Esch vor ajunge la Suceava cu doar patru ore inainte de meci, cu un avion charter ce va ateriza pe aeroportul Salcea. Antrenorul oaspetilor, Werner Kloeckner tinteste un rezultat cat mai strans in mansa tur din Romania. “Ideal ar fi sa obtinem o victorie, asa cum am facut-o in faza anterioara, in deplasarea de la Hasselt, la doua sau trei goluri, dar si o infrangere la maxim trei goluri se poate intoarce in retur”, considera Kloeckner, care mizeaza pe un lot format din jucatori luxemburghezi, dar si pe cinci stranieri, mai exact doi francezi, doi muntenegreni si un belgian.
Ajunsa in premiera pentru handbalul luxemburghez intr-o semifinala de cupa europeana, Handbal Esch s-a calificat in penultimul act, dupa ce a eliminat pe rand formatiile KH Prishtina (Kosovo), RK Spartak Vojput (Serbia) si Initia Hasselt (Belgia). De partea cealalta, aflata la cea de-a doua prezenta in semifinale, Universitatea Suceava a trecut in fazele anterioare de SPE Strovolos (Cipru) si Ankara Spor (Turcia).
Partida de astazi va fi condusa de un cuplu sloven de arbitri format din Ales Vebe si Damjan Janez Pangerec, iar ca observator din partea Federatiei Europene este delegat grecul Ioannis Meimaridis.
In cealalta semifinala a Cupei Challenge, norvegienii de la IL Runar dau piept cu bielorusii de la SKA Minsk, prima mansa fiind programata astazi, de la orele 17.00, pe terenul formatiei scandinave.
as dori sa stiu ce pret mai are un bilet la un meci de handbal la suceava.
20 lei
oaspetii au ajuns la hotel abia la orele 13!
De la un micro…bist …si cred ca vom rezolva de la Suceava calificarea ptr finala Cupei Challenge,asa ptr toti suporterii suceveni …un gand bun din inima transilvaniei ….un rezultat …34….27 dupa mine ..
Pentru acest joc biletele au fost 20 lei. In campionat cred ca sunt 10 lei.