
Zimbru Siret a produs surpriza etapei. Rezultatele și marcatorii rundei a 5-a
Zimbru Siret a produs surpriza etapei a 5-a din Liga a IV-a, după ce s-a impus duminică, pe teren propriu, în fața celor de la Juniorul Suceava, cu scorul de 2-1. Echipa condusă de Alin Fercalo și-a asigurat primele trei puncte stagionale printr-o dublă semnată de Gabriel Haraseniuc.
În fruntea clasamentului, Cetatea Suceava a bifat a cincea victorie din cinci posibile, după ce a câștigat în deplasarea de la Drăgușeni, cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Iosif Netbai (2 – ambele din penalty) și Vlad Codău.
Juniorul Salcea a urcat pe locul 2, după ce a realizat scorul zilei, 6-0 cu Minerul Iacobeni, la finalul unui meci în care au punctat Moloce (3), Bîgu, Luchian și Andronache, Bradul Putna a revenit pe podium după ce a câștigat în prelungiri la Frătăuții Vechi, cu 3-2, Viitorul Liteni a trecut la scor de neprezentare de Dream Team Ipotești, iar Forestierul Frumosu a învins Recolta Fântânele, cu 3-1.
Rezultatele etapei a 5-a:
Forestierul Frumosu – Recolta Fântânele: 3-1
Marcatori: Ionuț Bubu, Ciprian Palimariu, Cristi Timiș / Sergiu Amariei.
Zimbru Siret – Juniorul Suceava: 2-1
Marcatori: Gabriel Haraseniuc (2) / Denis Solovăstru.
Moldova Drăgușeni – Cetatea Suceava: 1-3
Marcatori: Costinel Mucileanu / Iosif Netbai (2), Vlad Codău.
Viitorul Liteni – Dream Team Ipotești: 3-0
Marcatori: Dănuț Lungu, Cristian Rîșcu, Alex Sahru.
Juniorul Salcea – Minerul Iacobeni: 6-0
Marcatori: Emanuel Moloce (3), Răzvan Bîgu, Lucian Luchian, Felix Andronache.
Progresul Frătăuții Vechi – Bradul Putna: 2-3
Marcatori: Sebastian Ignătescu, Vasile Confederat / Andrei Patache, Casian Atomei, Liviu Coroamă.
| Echipa | M | V | E | Î | Gol | Pct | |
| 1. | Cetatea Suceava | 5 | 5 | 0 | 0 | 39-3 | 15 |
| 2. | Juniorul Salcea | 5 | 4 | 0 | 1 | 17-5 | 12 |
| 3. | Bradul Putna | 5 | 3 | 1 | 1 | 19-7 | 10 |
| 4. | Viitorul Liteni | 5 | 3 | 1 | 1 | 11-8 | 10 |
| 5. | Juniorul Suceava | 5 | 3 | 0 | 2 | 13-7 | 9 |
| 6. | Progresul Frătăuții Vechi | 5 | 2 | 0 | 3 | 10-8 | 6 |
| 7. | Dream Team Ipotești | 5 | 2 | 0 | 3 | 9-10 | 6 |
| 8. | Minerul Iacobeni | 5 | 2 | 0 | 3 | 8-16 | 6 |
| 9. | Forestierul Frumosu | 5 | 2 | 0 | 3 | 7-15 | 6 |
| 10. | Moldova Drăgușeni | 5 | 2 | 0 | 3 | 10-22 | 6 |
| 11. | Zimbru Siret | 5 | 1 | 0 | 4 | 4-26 | 3 |
| 12. | Recolta Fântânele | 5 | 0 | 0 | 5 | 3-23 | 0 |









