Rapid Suceava este echipa momentului in fotbalului romanesc. Cu sase victorii si doua remize, trupa antrenata de Bogdan Tudoreanu este in acest moment singura echipa din primele doua ligi din Romania neinvinsa in meciurile oficiale disputate in actualul sezon. In seria intai a Ligii a II-a, formatia suceveana ocupa locul secund dupa cinci etape, iar campania inspirata de achizitii din vara, linistea financiara si parcursul “ceferistilor” de pana acum il indeamna pe presedintele-executiv Dumitru Moldovan sa spere la mai mult decat o calificare in play-off.
Oficialul Rapidului vrea o clasare pe podium la finalul sezonului. “Noi la inceputul campionatului am adus 10 jucatori, incluzandu-l si pe Semeghin (n.r. care si-a prelungit contractul in vara), toti foarte buni. Nu am adus jucatori la intamplare si le-am explicat ca dorinta noastra este sa terminam in primele trei. Am adus jucatori tineri si le-am explicat ca la noi avem in jur 4-5 mii de spectatori. Ei au ramas incantati de atmosfera de la Suceava. Nu avem salarii mari, dar avem prime bune, cinci milioane de lei vechi punctul. Pana acum ne-am chinuit la retrogradare, dar acum primarul nostru plateste performanta. La noi, cel mai mare salariu este de 20 de milioane de lei vechi, dar banii nu intarzie, vin chiar si mai devreme”, a anuntat Dumitru Moldovan la Sport Total FM.
La randul sau, antrenorul Bogdan Tudoreanu spera ca prima infrangere a echipei sucevene sa vina cat mai tarziu. Urmatorul hop pe care il au “ceferistii” de trecut este Unirea Slobozia, formatie care vine sambata, pe stadionul Areni.