Voleibaliștii suceveni au participat la un turneu amical la Dej

În viitorul sezon al Diviziei A2 de volei masculin, CSM Suceava va juca în Seria Est, împreună cu Petrodacica Piatra Neamț, CSM București, CSM Râmnicu Sărat și CSM Vâlcea. Sistemul de desfășurare al eșalonului secund din voleiul românesc a rămas același de anul trecut. Se va juca în sistem de turnee organizate pe rând de fiecare echipă din serie, pentru ca apoi să se joace un play-off în funcție de clasamentul final. Primul turneu va avea loc chiar la Suceava, în perioada 25-27 octombrie.

În cadrul pregătirilor pentru noua ediție de campionat, echipa antrenată de Tudor Orășanu a participat la un turneu amical organizat de clubul Unirea Dej. La competiție au mai fost prezente Universitatea Cluj și CSU Timișoara.

”A fost un turneu foarte util înainte de începutul campionatului. Nu m-am așteptat oarecum, dar pot spune că nu ne vom face de râs nici în acest sezon competițional”, a declarat antrenorul Tudor Orășanu.

Gruparea suceveană s-a întărit în perioada precompetițională cu doi tineri de perspectivă, care vor juca atât la seniori, pentru CSM Suceava, cât și la juniori, pentru LPS Suceava. Este vorba despre internaționalul de juniori Palffy David, care a venit de la CSS “Avram Iancu” Ștei, și Alin Șonea, de la LPS Bistrița. În sezonul trecut, Alin a fost desemnat cel mai bun trăgător secund la Turneul final de Perspectivă.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *