Voleibaliștii de la LPS Suceava au victorii pe linie la U19 și U17

Weekend-ul trecut a fost unul plin pentru voleiul juvenil sucevean. Echipele de juniori (U19) și cadeți (U17) ale Liceului cu Program Sportiv Suceava au continuat parcursul perfect din debutul noului sezon competițional, reușind să învingă reprezentantele clubului CSS Blaj. La finalul săptămânii trecute s-a dat startul și în Campionatele Naționale de minivolei (U13), LPS Suceava înregistrând două victorii și o înfrângere la turneul pe care l-a găzduit în sala “Unirea”.

În Campionatul Național pentru juniori (U19), LPS Suceava a obținut a trei victorie din tot atâtea meciuri disputate. Echipa antrenată de Bogdan Macsim a învins CSS Blaj cu scorul de 3-1, într-un meci disputat sâmbătă, în sala “Unirea”.

LPS Suceava U19: Robert Marian, Ştefan Prodan, Tudor Istrate, Alexandru Popescu, Eduard Cudlici, Ilie Daniliuc, Iustin Lungu, Ioan Verciuc, Alexandru Andrușcă, Andrei Nemțoi, Luca Ghiuță, Andrei Cojocar, Valeriu Verciuc și Ştefan Pavel. Antrenor: Bogdan Macsim.

Voleibaliștii suceveni au avut câștig de cauză și în meciul din Campionatul Național de cadeți (U17), acolo unde s-au impus cu 3-0 în fața transilvănenilor.

LPS Suceava U17: Ioan Verciuc, Valeriu Verciuc, Luca Ghiuță, Andrei Nemțoi, Cristian Lozneanu, Cristian Răileanu, Eduard Ananii, Matei Truscan, Cosmin Bujniță, Adelin Găină, Andrei Cojocar, Ştefan Pavel, Marian Movileanu și Alexandru Andrușcă. Antrenor Bogdan Macsim.

În următoarea etapă din Seria A, echipele Liceului cu Program Sportiv vor juca, pe 4 și 5 noiembrie, pe terenul Arcadei Galați.


La debutul în noul sezon competițional, echipa de minivolei masculin (U13) de la LPS Suceava a înregistrat două victorii și o înfrângere. Jucătorii antrenați de Tudor Orășanu au învins CSS Bacău cu 3-1 (25-2, 25-12, 4-25, 25-13) și CSS Buzău cu 3-1 (25-17, 25-12, 7-25, 25-17) și au pierdut în fața celor de la CSS Botoșani cu 0-3 (10-25, 20-25, 2-25). Meciurile s-au disputat în sala “Unirea” din Suceava.

LPS Suceava: Ianis Bejinariu, Ioan Botezatu, Christos Dan, Matei Rotari, Denis Lefter, Darin Tătărău, Tudor Gheorghe, Ștefan Ștreangă, Marco Pintrijel, Nikolas Jaba, Iannis Pușcaș, Mihail Pușcașu. Antrenor: Tudor Orășanu.

Echipa de minivolei masculin (U13) de la LPS Suceava, antrenată de Tudor Orășanu, a înregistrat două victorii și o înfrângere
Echipa de minivolei masculin (U13) de la LPS Suceava, antrenată de Tudor Orășanu, a înregistrat două victorii și o înfrângere

Cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Național de minivolei se va desfășura în perioada 17-19 noiembrie.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *