Viitorul Liteni și Juniorul Salcea își dispută vineri trofeul Cupei României

Viitorul Liteni și Juniorul Salcea vor anima din nou stadionul Areni, vineri, de la ora 18.00, cu ocazia finalei fazei județene a Cupei României – Railex.

Câștigătoare a trofeului la ultimele două ediții, Viitorul Liteni a ajuns din nou în finală, după ce a trecut de formațiile Voința Zvoriștea (scor 10-0), CS Bradul Putna (3-1) și FC Şoimii Gura Humorului (0-1 și 4-0).

Nu am pierdut niciuna dintre cele cinci finale de cupă disputate în ultimii ani la nivel județean și sper să păstrăm tradiția, mai ales că suntem gazde… 🙂 Şansele sunt împărțite între noi și Salcea. Se poate întâmpla orice vineri. Se vor întâlni echipele cu cel mai bun atac din acest sezon și cred că va ieși un joc deschis, spectaculos, plăcut publicului”, a declarat Demis Maranda, antrenorul celor de la Viitorul Liteni.

Juniorul Salcea s-a calificat în premieră în ultimul act al competiției după ce a eliminat pe parcurs grupările Sporting Siminicea (scor 12-0), Juniorul Suceava (2-1), Rarău Câmpulung (3-0 – neprezentare) și Bucovina Dărmănești (5-1 și 4-0).

Am ajuns în finala Cupei la doar doi ani de la înființarea clubului, astfel că este un moment istoric pentru noi. Vineri, cred că pornim cu prima șansă, ținând cont că am câștigat ambele confruntări directe din campionat. Este totuși o finală, așa că mă aștept la un meci strâns în care va conta foarte mult ce echipă va marca prima și cum își vor gestiona jucătorii emoțiile”, a spus antrenorul celor de Juniorul Salcea, Paul Bosancu, proaspăt posesor al licenței B UEFA.

În caz de egalitate după cele 90 de minute regulamentare de joc se va trece direct la executarea loviturilor de la 11 metri.

Cine va câștiga finala fazei județene a Cupei României?

REZULTATE

Loading ... Loading ...

Ambele formații vor fi susținute pe stadionul Areni de câteva zeci de suporteri.

În campionat, Juniorul Salcea a câștigat ambele confruntări directe cu Viitorul. A fost 0-2 la Liteni și 2-1, în returul de la LPS.

Câștigătoarea finalei de pe Areni va participa în faza regională a Cupei României, care va debuta pe 10 iulie. 

 

 

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *