VIDEO/ Meci aniversar la Cernăuţi

Miercuri s-au împlinit 110 ani de fotbal în Bucovina. Cu această ocazie, la Cernăuţi, s-a desfăşurat un meci de fotbal între o reprezentativă a gazdelor şi una a judeţului Suceava.

Reprezentanţii administraţiilor judeţene şi regionale din Suceava şi Cernăuţi au ţinut să marcheze împlinirea a 110 ani de fotbal în Bucovina printr-o serie de manifestări sportive. După ce pe 7 mai au jucat la Suceava, reprezentanţii regiunii Cernăuţi le-au întors săptămâna aceasta invitaţia omologilor săi din sudul Bucovinei.

Meciul s-a desfăşurat miercuri, după-amiază, pe stadionul “Maljva” din Cernăuţi şi a cuprins două reprize de câte 35 de minute. Sucevenii au avut prima mare ocazie de a înscrie, dar Ciprian Anton a trimis mingea pe lângă poartă. Replica gazdelor nu s-a lăsat aşteptată, dar golul celor din Cernăuţi a fost anulat pe motiv de off-side. În repriza secundă a fost rândul lui Niculai Barbă să ameninţe poarta, dar mingea trimisă de acesta a ocolit transversala. Managerul Sportingului, Ciprian Anton, a deschis scorul în minutul 50, iar gazdele au restabilit egalitatea din penalty. Scorul final a fost stabilit în ultimele secvenţe ale jocului de către Bogdan Grosu, care a marcat pentru 2-1 cu un şut plasat din afara careului.

În cadrul festivităţii de premiere directorul Centrului Regional “Sportul pentru Toţi” Cernăuţi, Mazurashu Georgey, şi Administraţia Regiunii Cernăuti au primit diplome de merit din partea Federaţiei Române “Sportul pentru Toţi” pentru contributia adusă la dezvoltarea relaţiilor sportive dintre Ucraina şi România.

Reprezentativa judeţului Suceava:
Barbă Niculai, Gherasim Valerică, Androhovici Mihai, Lup Marius, Murariu Ovidiu, Pancu Victor, Moşuc Vasile, Grosu Bogdan, Pricop Gheorghe, Anton Ciprian, Livadaru Dumitru, Grosar Cornel, Todireanu Nelu, Drehuţă Liviu, Scutelnicu Mihai, Lazăr Cristian, Şuiu Marius, Tărnăuceanu Florin şi Popovici Doru.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *