
VIDEO | CSU Suceava reia meciurile din Liga Zimbrilor
După o pauză de două luni, echipa de handbal CSU Suceava reia meciurile oficiale. În prima etapă programată în Liga Zimbrilor în 2025, formația antrenată de Bogdan Șoldănescu va juca pe terenul ultimei clasate, CSM Făgăraș, sâmbătă, de la ora 18:00. În turul campionatului, universitarii au câștigat cu scorul de 38-29.
“Suntem încrezători că ne vom întoarce cu toate cele trei puncte de la Făgăraș. Nu trebuie însă să ne lăsăm păcăliți de locul ocupat de adversari în clasament sau de faptul că nu au reușit să câștige vreun punct până în prezent. Au făcut și meciuri bune, cu Vaslui, cu Steaua… iar asta este un semnal de alarmă pentru noi”, a declarat antrenorul Bogdan Şoldănescu.
“Pregătirea de iarnă a decurs foarte bine, atmosfera de la echipă este foarte bună și suntem pregătiți să câștigăm acest prim meci de la Făgăraș“, a anunțat la rândul său, internaționatul de juniori Codrin Dascălu.
Meciul de sâmbătă va consemna și revenirea pe teren a extremei stânga Cătălin Zarițchi, măcinat în ultimele luni de probleme medicale. “Mulți spun că vom avea un meci ușor la Făgăraș, pe care îl vom câștiga cu siguranță, dar având în vedere probleme de lot pe care le avem, va fi un meci greu, mai ales că echipa gazdă nu are presiunea rezultatului. Trebuie să ne motivăm îndeajuns să ne întoarcem cu toate cele trei puncte”, a spus Cătălin Zarițchi.
CSU Suceava nu va putea conta până la finalul actualului sezon pe doi jucători importanți: Eduard Iordachi și Balazs Botond. Primul se află în recuperare după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, iar cel de-al doilea s-a operat recent la umăr.
În cadrul etapei a 16-a din Liga Zimbrilor se vor mai disputa următoarele meciuri:
Steaua București – Minaur Baia Mare
CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Constanța
CSM București – Potaissa Turda
HC Buzău – CSM Vaslui
CSM Bacău – Politehnica Timișoara
Dinamo București – CSM Focșani.