Victorie pentru locul 2

Vrem sa incheiem anul cu o victorie, sa terminam pe locul 2”. Cu astfel de ganduri abordeaza rapidistii meciul pe care il disputa sambata, pe stadionul Areni, in compania celor de la CS Balotesti, in ultima etapa programata in 2014 in Liga a II-a.

Bogdan Tudoreanu nu se teme atat de formatia ilfoveana, penultima in ierarhia seriei, fara victorie in deplasare, cat mai ales de starea gazonului inghetat de pe Areni: “Va fi un joc dificil din punct de vedere al terenului care va fi inghetat la ora jocului. Eu cred insa ca avem forta necesara sa castigam cele trei puncte. Este ultimul joc de anul acesta si vrem sa-l incheiem cu o victorie, sa terminam pe locul 2 in clasamentul seriei”.

Seful bancii tehnice de pe Areni se confrunta cu cinci absente la meciul de sambata. Razvan Bagu, Valeriu Tiron si golgheterul Marius Matei sunt in continuare accidentati, in vreme ce Ciprian Sumanariu si Sascha Marinkovic sunt suspendati.

Mircea Negru, singurul atacant veritabil care este valid pentru meciul cu CS Balotesti, este ingrijorat la randul lui de starea gazonului, dar si de starea de oboseala care i-a curprins pe rapidisti in acest final de an. “Va fi un meci greu din cauza terenului inghetat. Sa vedem ce crampoane vom fi nevoiti sa incaltam. In plus, avand in vedere ca este final de an, a intervenit si putina oboseala, mai ales ca avem si multe absente. Speram totusi sa facem o figura frumoasa, sa incheiem anul cu o victorie si sa terminam pe locul 2”, a spus Negru la conferinta de presa de astazi

Catalin Golofca, cel care are sanse mari sa fie titularizat in avanposturi la meciul de sambata, este cu gandul la vacanta de iarna si la primele restante. “Va fi un meci greu, pe un teren greu. Speram sa castigam, sa terminam pe locul 2. Asta este cel mai important. Apoi sa intram in vacanta, sa ne luam banii. Suntem la zi cu salariile, dar mai avem de luat cateva prime de la meciurile castigate”, a spus Golofca, care are si o dorinta pentru 2015: “Poate la anul am sa joc mai mult”.

Bogdan Tudoreanu spune ca rapidistii nu si-au facut inca planul de atac pentru sezonul de primavara. “Saptamana urmatoare vom face o analiza si vom vedea ce ne propunem pentru retur. Suntem acolo sus, pe locul 2 si trebuie sa jucam pana la capat, chiar daca Voluntariul este o echipa buna, cu o sustinere financiara mult mai mare decat a noastra, dar fotbalul e fotbal. Etapa de etapa sunt fel si fel de rezultate. Se poate intampla orice la orice de joc. Mai sunt multe puncte in joc, 30 doar in play-off, plus cele puse la bataie in ultimele sase etape din sezonul regulat”, a declarat antrenorul Rapidului, care a dezvaluit si posturile pe care vrea intariri in pauza de iarna. “Ne trebuie cativa jucatori, sa ne intarim pe unele posturi. Vom vedea si daca va pleca cineva. Eu sper sa nu plece niciun jucator, ci sa aducem jucatori pe posturile deficitare. Ne-ar mai trebui un mijlocas central, un atacant si unul sau doi jucatori sub 21 de ani”.

La capitolul plecari, Bogdan Tudoreanu a recunoscut ca sunt doi jucatori rapidisti care au oferte de la alte echipe. Unul dintre acestia este chiar golgheterul echipei si al seriei intai a Ligii a II-a, Marius Matei, pe care tehnicianul sucevean spera sa-l aiba sub comanda sa pe Areni si in sezonul de primavara. “Sunt numai zvonuri despre plecarea lui Matei. Nu este nimic concret. Au fost doar niste discutii. In momentul de fata putem considera ca nu pleaca nimeni. Noi ne dorim sa ramana. E golgheterul echipei, a facut un sezon bun, se simte bine la noi. Eu sper ca in retur il veti vedea tot la Suceava”, a precizat Bogdan Tudoreanu.

Antrenorul principal al Rapidului a declarat ca, in cazul in care va avea oportunitatea sa promoveze, echipa suceveana nu se va da la o parte, mai ales ca in acest sezon are un culoar spre prima liga cu care nu se va mai intalni prea curand. “Am avut un parcurs foarte bun pana acum. Avem o singura infrangere si cred ca am facut cel mai bun sezon de cand s-a infiintat clubul. Cred ca nici cei mai optimisti suporteri nu se asteaptau sa fim pe locul 2 dupa un tur si jumatate. Daca vom avea vreo sansa, vreo oportunitate sa ne batem la promovare, vom promova. Toata lumea isi doreste asta, iar acum suntem mai aproape ca niciodata. Va fi greu in anii urmatori tinand cont de cate echipe vor retrograda din Liga I. Va fi greu sa mai ajungem in pozitia in care suntem acum”, a conchis Tudoreanu.

Meciul dintre Rapid CFR si CS Balotesti, contand pentru ultima etapa programata in acest an in Liga a II-a, se joaca sambata, de la orele 11.00, pe stadionul Areni.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

4 Comentarii

  1. Pai nu este normal sa ceara si ei bani,ca doar asta este serviciul lor?TU nu iei salariu cand mergi la serviciu?de ce vorbiți aiurea cum ca primează banii?Toata lumea trebuie sa-si primeasca ceea ce i se cuvine,sau ei ca sunt fotbaliști trebuie sa ia mai rar?mai gândiți-va inainte sa vorbiți aiurea pe aici

  2. Hai sa incercam cu promovarea :)) . Sanse cam mici , dar de ce sa nu ne zbatem stiind macar ca am incercat daca la final chiar nu vom reusi? Initial credeam ca primele 2 locuri promoveaza , dar numai echipele de pe locul 1 din fiecare serie merg in liga I . Sunt 18 echipe , 6 retrogradeaza in B , mai raman 12 . De la anul vor fi 14 in A , deci locul 1 din seria I si locul 1 din seria II vor promova. Liga 2 va fi formata din 20 de echipe , se vor uni cele 2 serii . Anul acesta retrogradeaza in liga 3 locurile 7-12 . Deci 12-6-1=5 in fiecare serie . Seria I+II , adica 5+5=10 . 10+6(din liga 1 retrogradate)=16 . 16+4(locul 1 din cele 4 serii liga3) =20 de echipe in sezonul 2015/2016 . Liga 2 va fi mult mai puternica , deci echipele ce vor dori sa promoveze au de bagat bani , nu mai e joaca . Liga 1 la fel , mult mai competitiva , nu vor mai exista echipe hibride gen Navodari , Corona . Felicitari celor de la Botosani ca nu au promovat doar ca sa faca vizita in prima liga 1 : s-au tinut de treaba , au parte de sponsori si le merge bine . Speram ca intr-o buna zi si fotbalul sucevean va avea parte de asemenea conditii . Mult succes Rapid Cfr Suceava !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *