Victorie cu bonus pentru rugbyștii de la CSM Suceava

CSM Bucovina Suceava a reușit a doua victorie de la reluarea Diviziei Naționale de rugby, după ce a câștigat sâmbătă, pe terenul Unirea, în fața celor de la CSU Arad, cu scorul de 33-12 (21-0), într-o partidă din cadrul etapei a XIII-a.

Echipa condusă de Marcel Crețuleac a reușit cinci eseuri prin Tăutianu (două), Chirilă, Portariu și Custrin. Patru dintre acestea au fost transformate de Sabin Crețu.

Victoria grupării sucevene a fost umbrită însă de accidentarea lui Cristi Audorei, care a suferit o fractură la piciorul drept și a plecat de la teren cu ambulanța, urmând să fie operat.

Rezultatele etapei a XIII-a:

CSM Bucovina Suceava – CSU Arad: 33-12

RC Grivița București – CSU Alba Iulia: 57-3

CSM Galați – Ştiința Petroșani: 16-8

RC Bârlad – CS Năvodari: 13-27

În runda viitoare, CSM Bucovina Suceava se va deplasa la Alba Iulia, în vreme ce RC Gura Humorului va evolua la Arad.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *