
Vatra Dornei rămâne la inima lui Dorinel Munteanu
Vatra Dornei rămâne principala opțiune a lui Dorinel Munteanu când vine vorba de cantonamente. La fel ca în anii trecuți, managerul prim-divizionarei Oțelul Galați a ales stațiunea suceveană și pentru pregătirea centralizată de iarnă.
Prim-divizionara Oțelul Galați se află, începând de joi, în cantonament la Vatra Dornei, locul în care s-a pregătit și în anii trecuți sub comanda managerului Dorinel Munteanu. Ocupanta locului 11 în Superligă va sta în stațiunea montană suceveană până pe data de 13 ianuarie.
“Ne cunoaștem foarte bine punctele forte și pe cele slabe și încercăm din răsputeri să întărim echipa pentru meciurile care urmează de la finalul acestei luni încolo. Îmi doresc din partea tuturor să tragă tare la munte, am mare încredere în ei, inclusiv în cei noi care ni se vor alătura”, a declarat Dorinel Munteanu.
Fixația lui Dorinel Munteanu pentru pregătirile intense în zona de munte a Sucevei a fost remarcată și de Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava.
„Cred că a venit vremea ca mulți dintre tehnicienii din Liga I care își doresc să facă cît de cît performanță să meargă pe celebrele pregătiri fizice. Se vede că echipa (n.r. Oțelul Galați) aleargă și aleargă de ce? Pentru că de fiecare dată, Dorinel Munteanu îi aduce în zonă la noi și mă bucură lucrul acesta. Vatra Dornei este unul din locurile speciale în care vine și încarcă bateriile. Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Ei vin și vara, și iarna. Degeaba faci numai tactic la antrenamente dacă nu te și pregătești fizic foarte bine, și eu cred eu că cel mai mare plus acesta este la Dorinel Munteanu”, a declarat Ciprian Anton la Radio Top.