Valentin Suciu, după despărțirea de Șoimii: „O muncă titanică”
Valentin Suciu a vorbit despre despărțirea de Șoimii Gura Humorului, după ce conducerea clubului a decis, de comun acord cu tehnicianul, încetarea colaborării în plin play-off al Ligii a 3-a.
„Din păcate, drumul comun a ajuns la final. Nimeni nu se gândea la asta, nu-și dorea, dar drumurile vieții câteodată se despart. Acum este sfârșit de capitol pentru mine”, a declarat Valentin Suciu.
Tehnicianul a mărturisit că experiența de la Șoimii a fost una pozitivă, în ciuda deznodământului. „Nu îmi pare rău că m-am înhămat la acest proiect, dimpotrivă. Am cunoscut oameni noi, oameni buni și am avut șansa să vizitez foarte mult din Bucovina. A fost o nouă provocare, iar pentru mine au fost doar plusuri. De munca depusă pot să spun că a fost una titanică”, a precizat acesta.
Valentin Suciu a vorbit și despre dificultățile întâmpinate în acest sezon, în special după modificările din lot. „Din păcate, n-am reușit să închegăm lotul pe care și-l dorea toată lumea. În iarnă au venit mai mulți jucători și știam că, în astfel de momente, este foarte greu să menții o stabilitate în cadrul echipei. Poate îmi reproșez că n-am reușit să încheg echipa mai repede, dar eram conștient că este nevoie de timp, iar noi nu aveam timp”, a explicat fostul antrenor al Șoimilor.
În ceea ce privește lupta pentru promovare, acesta consideră că șansele rămân deschise: „Ambele echipe (n.r. Cetatea și Șoimii) au șanse de a promova. Mai sunt patru etape din play-off, iar dacă o echipă rămâne pe locul doi, are șansa ei la baraj.”
După plecarea de la Șoimii, antrenorul a anunțat că va lua o pauză. „Pentru mine urmează acum să reflectez la ce a fost, să mă odihnesc puțin și să stau cu familia. După aceea, o să vedem ce vrea Dumnezeu”, a încheiat Valentin Suciu.
Decizia despărțirii vine în contextul rezultatelor din turul play-off-ului, unde Șoimii Gura Humorului a pierdut puncte importante și a coborât pe locul secund, la un punct în spatele liderului Cetatea Suceava.
Valentin Suciu a preluat echipa în vara anului trecut și a înregistrat în Liga a 3-a un bilanț de 19 victorii, 4 egaluri și 3 înfrângeri, cu 66 de goluri marcate și 15 primite.
Clasament:
- Cetatea Suceava – 22p (4j)
- Şoimii Gura Humorului – 21p (4j)
- Sporting Lieşti – 19p (4j)
- Viitorul Onești – 17p (4j)
- KSE Târgu Secuiesc – 16p (4j)
- Ştiinţa Miroslava – 10p (4j)
- Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II – 5p (4j)
- CS Blejoi – 2p (4j)
Programul etapei a 5-a (1-2 mai):
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II – Viitorul Onești
CS Blejoi – CS Ştiinţa Miroslava
Sporting Lieşti – Şoimii Gura Humorului
KSE Târgu Secuiesc – Cetatea Suceava









