Valentin Suciu a plecat de la Șoimii. Eduard Wendling: „Era momentul pentru un șoc”

Șoimii Gura Humorului s-a despărțit de antrenorul principal Valentin Suciu, decizie luată de comun acord, în contextul rezultatelor din startul play-off-ului Ligii a 3-a.

Finanțatorul principal al clubului, Eduard Wendling, a explicat: „Am discutat și cu Vali (n.r. Valentin Suciu) și am ajuns împreună la concluzia că este momentul să creăm un șoc la echipă, să deblocăm situația în care suntem de o perioadă de timp. Am simțit cu toții că nu am reușit să luăm deciziile cele mai bune și să fim în forma cu care am obișnuit suporterii noștri.

În momentul acesta, nu cred că un antrenor principal poate rezolva situația pe care o avem în club. Am încredere în ceilalți care au rămas, cei trei, că pot reuși să ne îndeplinim, până la urmă, visul pe care l-am creat la începutul sezonului. Este vorba despre Sebastian Vicol, Vasile Prisacă și Șerban Neamțu. Din cauză că Sebi este la licențiere la București și vine mâine în zonă, o să avem o discuție cu toți trei și probabil unul dintre ei va fi desemnat să conducă echipa.

Băieții sunt pregătiți să câștigăm la Liești. Suntem conștienți că, dacă învingem acolo, vom promova. Este singurul lucru care ne motivează în momentul acesta. Dacă am stat atâtea etape pe primul loc, consider că suntem îndreptățiți să revenim pe poziția întâi.”

Șoimii Gura Humorului ocupă în prezent locul secund în clasament, la un punct în spatele liderului Cetatea Suceava. În etapa următoare, humorenii vor evolua sâmbătă, de la ora 18:00, pe terenul formației Sporting Liești.

Clasament:

  1. Cetatea Suceava – 22p (4j)
  2. Şoimii Gura Humorului – 21p (4j)
  3. Sporting Lieşti – 19p (4j)
  4. Viitorul Onești – 17p (4j)
  5. KSE Târgu Secuiesc – 16p (4j)
  6. Ştiinţa Miroslava – 10p (4j)
  7. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II – 5p (4j)
  8. CS Blejoi – 2p (4j)

Programul etapei a 5-a (1-2 mai):

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II – Viitorul Onești

CS Blejoi – CS Ştiinţa Miroslava

Sporting Lieşti – Şoimii Gura Humorului

KSE Târgu Secuiesc – Cetatea Suceava

Până la finalul play-off-ului, Șoimii vor mai întâlni CS Blejoi, pe teren propriu, pe 9 mai, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II, în deplasare, pe 15 mai, și KSE Târgu Secuiesc, acasă, pe 23 mai.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *