Ţuţu se pregăteşte să revină

Coşmarul lui Mădălin Tuţu este pe cale să ia sfârşit. După accidentarea care l-a ţinut în afara terenului un an de zile, interul Universităţii se pregăteşte să joace din nou în Liga Naţională.

Ţuţu a plecat împreună cu colegii săi în cantonamentul de la Gura Humorului şi spune că şi-a revenit în mare măsură după accidentarea suferită în finala de anul trecut a Cupei Challenge.

“Mă simt bine şi sunt foarte bucuros că merg în cantonament cu băieţii. Îmi doresc să nu mai am probleme ca să pot începe sezonul cu brio. Mă voi antrena treptat pentru ca să nu recidiveze accidentarea. Osul este prins, cu încheiturile este mai greu. Sunt şanse sa intru încă din primul meci, dar nu pot spune eu câte minute voi sta în teren. Sper să joc măcar 5 minute”, a mărturisit interul stânga al Universităţii.

Mădălin Ţuţu s-a accidentat în luna mai a anului trecut, în prima manşă a finalei Cupei Challenge, disputată de Universitatea la Reşiţa. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, Ţuţu a suferit o fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după un contact cu Pîrvan.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *