USV a câștigat un nou titlu de campioană universitară

Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava a cucerit un nou titlu universitar de campioană națională la handbal masculin.

Echipa condusă de Petru Ghervan, Bogdan Şoldănescu și Iulian Andrei și-a adjudecat trofeul, după ce s-a impus joi, în sala “Dumitru Bernicu”, în finala competiției, în fața reprezentantei Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău, cu scorul de 36-23 (16-13).

Handbaliștii de la USV au ajuns în finală, după ce au câștigat grupa din care au făcut parte cu două victorii: 28-23 cu Universitatea “Ovidius” din Constanța și 22-21 cu Universitatea din Pitești.

Podiumul final a fost completat de echipa Universității din Pitești, care a trecut în finala mică, cu scorul de 41-15, de reprezentanta Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Ne bucurăm pentru trofeu. Am avut două meciuri încărcate în faza grupelor, după care, în finală, am jucat mai deinvolt și am obținut un rezultat mai aproape de adevăr. Am tratat cu maxim respect această competiție an de an, dovadă că am câștigat-o de cinci ori. Așteptăm să vedem dacă se vor găsi bani la Minister să mergem la Campionatul European din Polonia, unde, dacă vom participa, vom fi cu siguranță printre echipele favorite să câștige trofeul”, a declarat antrenorul Bogdan Şoldănescu.

Echipa Universității „Ştefan Cel Mare” s-a bazat la această competiție pe următorul lot de jucători: Eduard Duman, Ionuț Andreescu, Robert Furak, Cosmin Lupu, Alexandru Bologa, Alexandru Dascălu, Leonard Ştefan, Claudiu Lăzurcă, Pavel Loic, Adrian Tîrzioru, Iulian Roșu, Adrian Urdă și George Mihalcea. 

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *