Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, vicecampioană universitară europeană
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a obținut titlul de vicecampioană la Campionatul Universitar European de handbal masculin 2025, desfășurat la Covilha, Portugalia. În finală, echipa suceveană a cedat după prelungiri în fața Universității „Coasta de Azur” din Nice, Franța, cu scorul de 45-46.

Balazs Botond, component al formației USV, a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.
Echipa suceveană a înregistrat patru victorii în Portugalia: 37-31 cu Universitatea din Maia (Portugalia) și 43-34 cu Universitatea din Zagreb (Croația) în faza grupelor, 40-35 cu Universitatea din Minho (Portugalia) în sferturile de finală și 35-21 cu Universitatea din Zagreb (Croația) în semifinale.
Lotul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava: Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Cosmin Lupu, Claudiu Lazurcă, Botond Balazs, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Eduard Iordachi, Alexandru Bologa, Alexandru Focșăneanu, Andrei Bruj, Alexandru Reuț și Robert Alupoaiei. Staff tehnic: Iulian Andrei – șef delegație, Răzvan Gavriloaia – antrenor principal, Bogdan Șoldănescu – antrenor secund, Octavian Andreica – kinetoterapeut.









