Un sucevean la Mondial

Suceveanul Andrei Danilă va reprezenta România la Campionatul Mondial Universitar de tir cu arcul. Competiţia se va desfăşuraîn perioada 2-5 iulie în localitatea Legnica din Polonia.

Student în anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Andrei Dănilă este membru al lotului naţional de seniori şi practică tirul cu arcul de 9 ani. În această perioadă, sportivul sucevean şi-a adăugat în palmares mai multe titluri de campion naţional şi a participat la numeroase concursuri internaţionale în Germania, Polonia, Ungaria, Ucraina, Danemarca şi Croaţia. În octombrie 2013, Andrei Dănilă a fost prezent la Campionatul Mondial de tineret din China. Ultima competiţie oficială a fost Campionatul Naţionalîn sală, din luna februarie 2014, atunci când a obţinut locul I, atât la individual, cât şi cu echipa.

Ţinând cont de performanţele înregistrate în tot acest timp de Andrei Dănila, conducerea Universităţii din Suceava a anunţat că va susţine financiar o parte din costurile participării studentului la turneul din Polonia.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *