Uite punctul, nu e punctul!

Ca şi cum nu ar avea suficiente probleme, CSU Suceava s-a trezit acum în mijlocul unei neînţelegeri între comisiile Federaţiei Române de Handbal. După ce în urmă cu o zi Comisia de Competiţii a anunţat că le înapoiază punctul luat după meciul cu Ştiinţa Bacău, joi, “universitarii” au aflat de la Comisia de Memorii că penalizarea rămâne valabilă.

Antrenorul Răzvan Bernicu a anunţat că va face un recurs la decizia Comisiei de Memorii, iar în caz că răspunsul va fi nefavorabil se va adresa forurilor europene.

„Ieri, răspunsul Comisiei de Competiţii, cea care ne-a retras acel punct, a fost că ne-a înapoiat punctul pentru că a fost o decizie pripită. Astăzi, Comisia de Memorii ne-a comunicat că rămâne deocamdată decizia iniţială, o decizie pe care noi n-am ştiut-o, n-am primit nici o hârtie oficială în acest sens din partea Federaţiei. A fost o decizie afişată doar pe site-ul Federaţiei, în care s-a spus că am folosit un jucător în stare de suspendare. Eu unul nu mai înţeleg joaca asta de-a punctul. Sper să nu fie vreun interes la mijloc. Noi plătim aceste memorii, iar când cheltui bani şi nu ţi se face dreptate nu este în regulă. Până la urmă vom plăti în altă parte, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi chiar la Federaţia Europeană de Handbal, pentru că ştim că am respectat regulamentul. Implică multă muncă din partea clubului nostru. În primul rând este vorba despre timpul alocat acestui caz şi apoi despre bani, pe care îi putem recupera doar în instanţă. Noi l-am avut pe organizatorul de competiţii la Federaţie când l-au scos pe jucătorul în cauză din baza de date pentru că îşi ispăşise cele două etape de suspendare şi şi-a plătit amenda. El, neapărând în ziua dinaintea meciului la Comisia de Disciplină cu absolut nici o sancţiune, automat avea voie să joace”, a spus Răzvan Bernicu.

Tehnicianul echipei locale de handbal speră ca toată tevatura să se încheie odată cu alegerile din cadrul Federaţiei Române de Handbal, programate pe 27 ianuarie.

“Săptămâna viitoare sunt alegeri la Federaţie, vom vedea noua organigramă, noul Consiliu de Administraţie şi cu siguranţă vom pune problema acolo. Regulamentul ne dă dreptate şi nu înţeleg de ce ne afectează pe noi neînţelegerile dintre comisiile Federaţiei”, a mai spus Răzvan Bernicu.

CSU Suceava a fost acuzată că l-a folosit la meciul cu Ştiinţa Bacău pe Marius Bahan (foto), jucător care ar fi fost suspendat pentru acea partidă. Universitarii au depus însă un memoriu la Federaţie prin care au dovedit că acesta avea drept de joc.

Exit mobile version