„U” Cluj – CSU Suceava: 30-29

Universitatea Suceava nu a reuşit să continue seria de victorii consecutive. Handbaliştii pregătiţi de Leonard Bibirig au cedat la limita scor, 30-29 pe terenul celor de la Universitatea Cluj.

Universitatea Suceava infrunta de la ora 17:30, in deplasare, Universitatea Cluj. GazetaSV.ro este singurul site din Romania care va tine la curent, secunda cu secunda, cu evolutia handbalistilor suceveni in Ardeal.

Jucatorii pregatiti de Leonard Bibirig au ajuns ieri dupa-amiaza la Cluj, iar de la ora 17:00 au avut programat un antrenament de o ora. Acesta nu s-a putut desfasura insa in sala “Horia Demian”, intrucat reprezentantiva Clujului la baschet masculin a disputat in acea locatie, de la ora 18:00, al doilea meci din Grupa A a Cupei Europei Centrale, contra formatiei BK Prostejov, scor final 81-72.

Daca la meciul baschetbalistilor cele doua tribune au fost pline, pentru meciul de handbal cu Universitatea, interesul este destul de scazut. Cu jumatate de ora inaintea fluierului de start, doar 20 de clujeni erau prezenti in tribunele salii “Horia Demian”.

Cele doua echipe sunt la centrul terenului. In sala s-au strans aproximativ 500 de persoane. La sala a ajuns si rectorul Universitatii “Stefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur.

CSU Suceava a inceput meciul in urmatoarea formula:

Andrei – Mitrea, Zvanciuc, Soldanescu, Bursuc, Adomnicai, Gavriloaia

min 1 Clujul a avut lovitura de incepere

min 1 scor 1-0

min 2 scor 2-0

min 3 scor 2-1 A inscris Chirut

min 4 scor 3-1

min 5 scor 4-1

min 6 scor 4-2 A inscris Gavriloaia

min 7 scor 5-2

min 8 scor 6-2

min 8 scor 6-3 A inscris Chirut

min 9 scor 7-3

min 9 scor 7-4 A inscris Chirut

min 10 scor 7-5 A inscris Gavriloaia

min 11 scor 8-5 Clujul inscrie din aruncare de la 7 metri

min 12 scor 9-5

min 13 Bibirig primeste cartonas galben. Adomnicai primeste injust eliminare de 2 minute.

min 15 scor 10-5

min 16 scor 11-5

min 17 scor 12-5

min 18 scor 12-5 Acatrinei arunca de la 7 metri, dar portarul respinge cu capul

min 18 scor 13-5

min 19 Bibirig solicita time-out.

min 19 scor 13-6 A inscris Dediu

min 21 scor 13-7 A inscris Chirut

min 21 scor 14-7

min 22 scor 14-8 A inscris Dediu

min 23 scor 14-9 A inscris Dediu

min 23 scor 14-9 Chirut rateaza o aruncare de la 7 metri

min 23 Clujenii solicita time-out

min 24 scor 14-10 A inscris Grigorie

min 24 scor 15-10

min 24 scor 15-11 A inscris Grigorie

min 25 Andrei are cateva interventii foarte bune

min 26 scor 15-12 A inscris Grigorie

min 27 scor 16-12

min 27 scor 16-13 A inscris Adomnicai

min 29 scor 17-13

min 29 scor 18-13

min 30 scor 18-14 A inscris Adomnicai

min 30 scor 18-15 Mitrea inscrie in ultima secunda din aruncare de la 7 metri

Scor la pauza: “U” Cluj – CSU Suceava: 18-15

min 31 scor 18-15 Mitrea rateaza o aruncare de la 7 metri

min 33 scor 18-16 A inscris Acatrinei din aruncare de la 7 metri

min 33 scor 19-16

min 35 scor 20-16

min 36 scor 20-17 A inscris Bursuc

min 37 scor 21-17

min 39 scor 21-18 A inscris Adomnicai

min 39 scor 22-18

min 39 scor 22-19 A inscris Soldanescu

min 41 scor 23-19

min 41 scor 23-20 A inscris Gavriloaia

min 42 scor 24-20

min 43 scor 24-21 A inscris Adomnicai

min 44 scor 24-22 A inscris Dospinescu

min 45 scor 24-22 Pralea apara o aruncare de la 7 metri

min 46 scor 24-23 A inscris Tcaciuc

min 46 Gazdele solicita time-out

min 48 Tcaciuc este eliminat pentru 2 minute

min 48 scor 25-23

min 49 CSU Suceava joaca in 4 jucatori de camp, Chirut e eliminat 2 minute

min 49 scor 26-23

min 49 scor 26-24 A inscris Dospinescu

min 50 scor 27-24

min 50 scor 27-25 A inscris Dediu

min 51 scor 28-25

min 51 scor 28-26 A inscris Dediu

min 53 scor 28-27 A inscris Gavriloaia

min 55 scor 29-27 Gazdele inscriu din aruncare de la 7 metri

min 57 scor 30-27

min 57 scor 30-28 A inscris Chirut

min 59 scor 30-29 A inscris Adomnicai, un jucator de la Cluj este eliminat 2 minute

min 59 Gavriloaia rateaza sansa egalarii

min 60 Cu 20 de secunde inainte de final, Universitatea e in atac, Bibirig cere time-out

Scor final 30-29

Fluier final. Jucatorii suceveni au asaltat brigada de arbitri, au intervenit fortele de ordine.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close