
Tudoreanu și Mândrilă, despre adversarii din Cupă
Sorții de la Casa Fotbalului au decis. Rapid CFR Suceava va înfrunta divizionara secundă FC Brașov, în vreme ce Bucovina Pojorâta va întâlni pe ASA Târgu Mureș, în faza șaisprezecimilor de finală din cadrul Cupei României, care va avea loc între 22 și 24 septembrie.
Meciul dintre Rapid și FC Brașov are toate șansele să se dispute pe stadionul Areni, cu începere de la ora 16.30, în condițiile în care niciuna dintre cele două echipe nu pare atractivă pentru televiziuni.
Tudoreanu: “Avem șanse mari să trecem mai departe”
Bogdan Tudoreanu este mulțumit de tragerea la sorți de ieri, antrenorul sucevean fiind de părere că rapidiștii au șanse mari să se califice pentru al doilea an consecutiv în optimile Cupei României.
“Am căzut bine la această tragere la sorți. FC Brașov este un adversar accesibil. Nu mai este echipa din sezonul trecut, dovadă că a avut parte de un început slab de campionat în Liga a II-a. Chiar aveam șanse foarte mari să trecem mai departe. Un alt lucru important este că vom juca meciul pe stadionul Areni. Sprijinul suporterilor va conta foarte mult”, a declarat antrenorul Rapidului.
Marius Matei vine pe stadonul Areni în calitate de adversar
Cu prilejul meciului cu FC Brașov suporterii suceveni îl vor revedea la lucru, în calitate de adversar, și pe fostul golgheter al Rapidului Marius Matei, aflat în acest moment în lotul grupării de sub Tâmpa. Condusă de banca tehnică de Adrian Szabo, formația brașoveană ocupă în acest moment locul 11 în seria de vest a Ligii a II-a, cu doar un singur punct acumulat după primele două etape. “Stegarii” s-au calificat în șaisprezecimile Cupei României, după ce a trecut în Turul V al competiție, cu scorul de 3-2, de divizionara a patra FC Păulești.
Bucovina riscă să nu joace acasă. Bistrița – varianta de rezervă
Bucovina Pojorâta a primit ce și-a dorit de la tragerea la sorți. Va întâlni în șaisprezecimi pe ASA Târgu Mureș, nimeni alta decât vicecampioana en-titre și deținătoarea Supercupei României. “Alb-albaștrii” sunt însă acum la mâna televiziunilor. Dănuț Mândrilă crede că ar fi o adevărată sărbătoare la Pojorâta dacă Bucovina va disputa meciul cu ASA Târgu Mureș pe propria arena. Altfel, în cazul în care Pro TV sau Digi Sport vor transmite meciul după ora 16.00, varianta de rezervă ar fi Bistrița, cel mai apropiat oraș cu stadion cu nocturnă.
“Dacă tot ne-am dorit să jucăm cu o echipă de tradiție, iată că sorții ne-au scos în cale vicecampioana României. Rămâne de văzut dacă intervin televiziunile, dacă meciul nostru va fi transmis sau nu. Ar fi minunat pentru întreaga noastră zonă să jucăm teren propriu. Altfel, cel mai aproape ar fi la Bistrița”, a precizat antrenorul Dănuț Mândrilă.
Bucovina Pojorâta a ajuns în premieră pentru istoria clubului în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, după ce a trecut în tururile precedente de formații Cetatea Târgu Neamț, cu scorul de 3-0, și FCM Dorohoi, la “masa verde”
Programul șaisprezecimilor de finală ale Cupei României:
SC Bacău – CSU Craiova
Unirea Târlungeni – Petrolul
Universitatea Cluj – Steaua
CS Balotești – CFR Cluj
Unirea Brânceni – Astra Giurgiu
Bucovina Pojorâta – ASA Târgu Mureș
CS Mioveni – FC Botoșani
FCM Baia Mare – FC Voluntari
Ripensia Timișoara – FC Viitorul
ACS Berceni – CSMS Iași
CSM Râmnicu Vâlcea – Poli Timișoara
Dacia Unirea Brăila – Dinamo
ASA II Târgu Mureș – Concordia
UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu
Rapid Suceava – FC Brasov
FC Viitorul II – FC Clinceni
Optimile de finală ale Cupei României vor avea loc pe 28 octombrie.