
Trei canotori suceveni, la Regatta din Italia
Trei canotori suceveni au participat astăzi la regata „Silverskiff Endurance”. Ciprian Tudosă, Florin Arteni (foto) și Ancuța Bodnar s-au numărat printre cei peste 700 de canotori din 22 de țări care au participat la evenimentul din Italia.
Florin Arteni, care a început canotajul la CSM Suceava sub îndrumarea lui Ioan Despa, s-a clasat pe locul 10, iar vicecampionul olimpic Ciprian Tudosă, inițiat în canotaj de Vasile Avrămia la CSS “Nicu Gane” Fălticeni, pe poziția 12 la categoria masculin seniori.
La feminin senioare, campioana olimpică Ancuța Bodnar, din Vatra Moldoviței, a ocupat locul 8.