Tragerea e pe Sport.ro

A inceput numaratoarea inversa pe Areni. Asta pentru ca, maine, Rapid Suceava isi afla adversarul pe care il va intalni in faza optimilor de finala ale Cupei Romaniei, prin intermediul unei trageri la sorti ce va avea loc la ora 12.00 si care va fi transmisa in direct de postul Sport.ro.

Lista posibililor adversari ai echipei sucevene este scurta. Contine doar cinci nume, unul si unul: Steaua, Dinamo, Petrolul Ploiesti, CFR Cluj si Pandurii Targu Jiu. Cu una dintre aceste cinci formatii vor da piept gruparea de pe Areni in faza optimilor, programata la sfarsitul acestei luni. “Ceferistii” au scapat doar de Astra, detinatoarea trofeului fiind eliminata de CS Mioveni inca din faza saisprezecimilor de finala. Conform regulamentului, cele 16 echipe calificate in optimile de finala ale Cupei Romaniei au fost repartizate in trei urne valorice.

Componenta urnelor:

Urna A: Steaua, Dinamo, Petrolul, CFR Cluj si Pandurii Targu Jiu.
Urna B: Otelul Galati, CSMS Iasi, ASA Targu Mures, Rapid Bucuresti, FC Brasov, Ceahlaul, FC Viitorul, CSU Craiova si Universitatea Cluj.
Urna C: Rapid Suceava si CS Mioveni.

Cele doua echipe din urna C, Rapid CFR Suceava si CS Mioveni, vor fi imperecheate cu echipe din urna A, rezultand doua jocuri. In continuare, restul de trei echipe ramase in urna A vor fi grupate cu echipe din urna B, rezultand alte trei jocuri. La urma, cele sase formatii ramase in urna B se grupeaza intre ele.

Dumitru Moldovan prefera Dinamo sau Pandurii Targu Jiu

Dumitru Moldovan ar prefera ca echipa suceveana sa intalneasca Dinamo sau Pandurii Targu Jiu, doua formatii care, in opinia presedintelui executiv de pe Areni, ar putea fi eliminate. “Dinamo este o echipa cu jucatori tineri, talentati, dar cu mai putina experinta decat noi, iar cei de la Pandurii nu au un inceput exceptional de campionat. Cu una dintre aceste echipe as prefera sa picam in optimi. Mi-as dori sa trecem mai departe, sa depasim performanta Cetatii din urma cu noua ani”, a declarat Moldovan.

Meciul se va disputa cel mai probabil la Botosani

Optimile Cupei Romaniei vor avea loc pe 28, 29 si 30 octombrie, insa Rapidul are sanse minime sa joace meciul pe stadionul Areni, in conditiile in care toate jocurile din aceasta faza a competitiei vor fi transmise fie de Pro TV sau Sport.ro, fie de Digi Sport si este putin probabil ca vreuna din televiziunile de mai sus sa accepte ca vreun meci sa inceapa la ora 14.30, ora de la care s-ar putea juca fara nocturna.

Moldovan: “Daca e nevoie, inchiriem o garnitura de tren pentru suporteri”

In acest caz, Dumitru Moldovan a precizat ca Rapidul va juca la Botosani. “Daca vom fi nevoiti sa jucam in alta parte decat pe Areni, vom juca cu siguranta la Botosani. Distanta este scurta, drumul este bun si nu cred ca vom cheltui mult cu organizarea. In mod sigur, vom pune la dispozitie si cateva autocare pentru suporterii nostri. Daca este nevoie inchiriem si o garnitura de tren”, a precizat presedintele-executiv al Rapidului.

Pentru accederea in faza optimilor de finala ale Cupei Romaniei, clubul Rapid CFR Suceava trebuie sa primeasca din partea Federatiei Romane de Fotbal in jur de 15.000 de euro. Banii vor ajunge insa in conturile gruparii de pe Areni abia anul viitor, la finalul competitiei. “Am fi prefera ca banii aceia sa vina acum, dar este bine ca avem de primit”, a mentionat Dumitru Moldovan. Trei formatii a eliminat pana acum echipa suceveana, este vorba de Stiinta Miroslava (3-0), Cetatea Targu Neamt (1-0) si Gaz Metan Medias (1-0). Indiferent de numele adversarului, Rapid CFR Suceava va disputa la sfarsitul acestei luni, in optimile Cupei Romaniei, cel mai important meci din istoria clubului infiintat in urma cu 68 de ani la Itcani.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

20 Comentarii

  1. Nu se joaca pe areni stati linistiti..nici o televiziune nu ar prefera sa transmita de la 14.30 cand au audienta mica…cu atat mai putin daca vine steoaia:)))

  2. bine ca nu vine CRA CRA..sa umple stadionul de ciori ..E de preferat sa vina lopatarii lui Stoican , e singura echipa de care poate trece suceava mai departe ! cu descultii aia de filip grecu sau bubacar si Fantanele ar avea sanse de calificare .

    1. Sa mori tu ca Dinamo e o echipa de desculti ! Daca spuneai ca e o echipa in formare cu jucatori tineri si fara experienta te credeam pe cuvant, dar sa spui ca Dinamo nu are valoare arata ca habar nu ai fotbal. Sau ca esti un iubitor de oite becaliene si creierul tau se afla intr-o ceata totala ! Basti …DINAMO, DINAMO, DINAMO !!!

  3. CAVALERII NORDULUI VA DA RECITAL ORI UNDE VA JUCA SUCEAVA,MAI ALES DACA JUCAM LA BOTOSANI. SUCCES DIN STRAINATATE . HAI SUCEAVA ./////////////////BAFTA.

    1. Hai breeeee, iar aveti aere de superioritate? Voi nici nu va puteti compara cu Botosaniul, in sport sunteti varza, stadion nu aveti, sala de sport nu… Sunteti pe nicaieri, cand vreti sa va comparati cu un oras raportati-va si voi la Dolhasca, Brosteni sau alt sat devenit oras. Cu Botosaniul nu aveti nicio sansa ! Nu acum !

  4. „Cel mai probabil, partida va avea loc pe 29 octombrie, la Iași, de la ora 18.00, întrucât sucevenii nu dețin un stadion cu nocturnă care să satisfacă pretențiile televiziunii ce va transmite meciul.”
    Asa zice pe un site al echipei Petrolul Ploiesti..Este adevarat?

  5. Lasa ca rezolva Lungu cu nocturna artificiala si jucam la Suceava! Pune una pe Versus la fiisu si un ape primarie :)))

  6. ” Norocul le-a surâs lupilor la tragerea la sorți de astăzi, Petrolul urmând să întâlnească una dintre cele două echipe din liga secundă rămase în competiție, adversarul din optimi fiind Rapid CFR Suceava.

    Cel mai probabil, partida va avea loc pe 29 octombrie, la Iași, de la ora 18.00, întrucât sucevenii nu dețin un stadion cu nocturnă care să satisfacă pretențiile televiziunii ce va transmite meciul. ”
    se pare ca se simt norocosi ,pentrolisti ,da’ orcum nu cred ca se va disputa meciul la iasi . Hai Suceava

Dă-i un răspuns lui Matei Daniel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *