Totul pentru calificare

Rapid Suceava n-a avut timp sa sarbatoreasca victoria obtinuta sambata contra Dorohoiului. A doua zi, trupa antrenata de Bogdan Tudoreanu s-a intors la antrenamente, pentru ca marti o asteapta un nou meci oficial. Va juca, cu incepere de la ora 16.30, pe terenul celor de la Cetatea Targu Neamt, in turul al V-lea din Cupa Romaniei.

“Ceferistii” sunt la un singur pas sa aduca, dupa noua ani de zile, o echipa de Liga I pe stadionul Areni si nu vor sa rateze aceasta sansa istorica la Targu Neamt. “Avem o dorinta maxima de a aduce o echipa de Liga I pe Areni. Plecam cu prima sansa la calificare, dar i-am avertizat pe baieti ca ne asteapta un meci greu. Trebuie sa fim atenti. Cetatea Targu Neamt nu este o echipa rea, iar Cupa Romaniei este o competitie plina de surprize. Nu vrem sa patim ce am patit in urma cu doi ani la Zagon”, a avertizat antrenorul Bogdan Tudoreanu.

Cetatea a batut tot in noul sezon, are cinci victorii in cinci meciuri oficiale, doua in Liga a III-a, 1-0 cu Miroslava si 3-0 cu Aerostar, si trei in Cupa Romaniei, 1-0 cu Progresul Fratautii Vechi, 4-1 cu Vointa Ion Creanga si 2-0 cu FCM Dorohoi. Parcursul nemtenilor nu-i sperie insa pe Ted, care spera ca elevii sai sa transeze calificarea in 90 de minute. “Au jucat cu echipe sub nivelul nostru pana acum. Au incasat un singur gol in cinci jocuri oficiale, dar atacantii nostri sunt in forma si sper sa terminam meciul in 90 de minute. Ma bazez pe maturitatea jucatorilor nostri”, a spus Tudoreanu, care este de parere ca singurul avantaj al nemtenilor este ca au avut o zi in plus de repaus inaintea meciului de maine.

Semeghin si compania au promisa o prima speciala din partea conducerii clubului pentru calificarea in saisprezimile de finala ale Cupei Romaniei, dar antrenorul Bogdan Tudoreanu considera ca motivatia financiara conteaza mai putin. “Nu mai conteaza prima. Cred ca dorinta de a aduce o echipa de Liga I pe Areni este cea mai mare motivatie pe care o pot avea baietii”, crede antrenorul Rapidului.

Formatia suceveana se confrunta cu o singura absenta la meciul de maine cu Cetatea Targu Neamt, cea a mijlocasului Valeriu Tiron, plecat acasa la tratament.

Rapid Suceava (echipa probabila): Rohetki – D. Balan, Plecanciuc, Velescu, Semeghin – Golofca, Al. Apostol, Sumanariu, Burcea – Marinkovic, M. Matei.

Rapid Suceava si Cetatea Targu Neamt s-au intalnit de doua ori in perioada de pregatire din vara trecuta. Cele doua formatii au remizat la Targu Neamt, scor 2-2, iar pe stadionul Areni, “ceferistii” s-au impus cu scorul de 4-1. Anuntata drept principala candidata la promovare in noul sezon al Ligii a III-a, gruparea nemteana are in lot doi jucatori cunoscuti publicului sucevean, e vorba de Sorin Dutciuc si de atacantul Tudor Homneac. Partida de maine dintre Cetatea Targu Neamt sI Rapid Suceava va fi condusa de o brigada de arbitri formata din centralul iesean Vlad Baban, ajutat la cele doua tuse de botosanenii Ciprian Iovu si Iulian Catalin Branza.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Un comentariu

  1. Rezultatul meciului depinde de cat de bine se are Comisarul cu… Vlad Baban.In niciun caz de pacaliciul asta de …”antrenor” sau de panarame ca alde Seme…HOWGH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *