
Teodor Chira a devenit campion național
Teodor Chira a cucerit medalia de aur la Campionatul National Individual de lupte greco-romane pentru cadeti, competitie ce a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute la Botosani. Sportivul pregatit de Valerica Gherasim s-a impus la categoria 100 de kilograme, dupa o finala extrem de spectaculoasa, in care l-a invins, cu scorul de 3-2, pe un alt sucevean, e vorba de Ciprian Trufan, luptator antrenat de campionul olimpic Stefan Rusu, la CSM Bucovina Radauti.
Atat suceveanul Teodor Chira, cat si radauteanul Ciprian Trufan vor reprezenta Romania la Campionatele Europene pentru cadeti, ce vor avea loc in Bosnia.
“Este a cincea medalie si totodata a treia de aur pe care o cucereste Teodor Chira in acest an, dupa cele de la Internationalele din Republica Moldova si cea de la Nationalele Scolare”, a precizat antrenorul Valerica Gherasim, care a tinut sa multumeasca Primariei si Consiliului Local, Consiliului Judetean si conducerii Liceului cu Program Sportiv pentru sprijin.
La primul an de juniorat, suceveanul Ioan Balan, sportiv pregatit de Daniel Ciubotaru, a cucerit bronzul national la categoria 54 de kilograme. Pe podium a urcat si radauteanul Valentin Boicu, medaliat cu bronz la 58 de kilograme.