Surprinşi de Odorhei
Avansul luat de HC Odorhei în debutul sezonului de primăvară a Ligii Naţionale, a pus pe gânduri conducerea Universităţii. Directorul tehnic Petru Ghervan a recunoscut că l-au surprins rezultatele înregistrate de contracandidata Sucevei în meciurile cu HCM Constanta şi Universitatea Cluj.
În momentul de faţă, distanţa dintre Universitatea Suceava şi HC Odorhei este de 5 puncte. Deşi la prima vedere, diferenţa pare destul de mare, Petru Ghervan este încrezător că în următoarele etape, elevii săi vor reuşi să surmonteze acest handicap.
“Dacă nu vom greşi cu Piteşti şi Oradea si vom lua puncte din unul dintre cele două meciuri foarte grele cu Steaua si Baia Mare, atunci cred că avem şanse mari să ne îndeplinim obiectivul. Sperăm să fim la 2 puncte de Odorhei inaintea meciului direct din ultima etapă, atunci când se va decide cine merge în Challenge Cup” a mărturisit Petru Ghervan.
Aflate în luptă directă pentru un loc de Cupă Europeană, Universitatea şi HC Odorhei se vor întâlni în meci direct, la Suceava, în ultima etapă a campionatului. De remarcat că cele două formaţii s-au întâlnit şi în iarnă, atunci sucevenii impunându-se în ambele meciuri amicale.