Sucevenii și humorenii au pierdut din nou în play-out
CSM Bucovina Suceava și RC Gura Humorului au pierdut meciurile disputate sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a VII-a din play-out-ul Ligii Naționale la rugby.
Gruparea suceveană a fost surclasată, pe terenul Unirea, de Universitatea Cluj, cu scorul de 10-96, la finalul unui meci în care gazdele au reușit eseul de onoare prin Emanuel Beldie, iar Alexandru Muraru și-a trecut în cont o lovitură de pedeapsă și o transformare.
Pe stadionul Tineretului din Gura Humorului, formația gazdă a cedat în fața Ştiinței Petrosani, cu scorul de 14-36. Humorenii au reusit doua eseuri prin Rohan Schwarz si Alexandru Bandol.
În celelalte meciuri ale rundei s-au înregistrat următoarele rezultate: RC Bârlad – CSM Galați 19-26, Politehnica Iași – CSU Alba Iulia 63-5 și CS Năvodari – RC Grivița 39-16.
Duminică, RC Gura Humorului va evolua la Iași, în vreme ce CSM Bucovina Suceava va încheia sezonul cu o deplasare la Petroșani.