Sucevenii Conache și Plai, printre protagoniștii meciului cu Spania
Naționala de rugbi a României a încheiat Campionatul European 2026 pe locul al patrulea, după o finală mică pierdută la mare luptă împotriva Spaniei. Pe stadionul din Leganés, „Stejarii” au cedat în fața gazdelor cu scorul de 23-29, după un meci în care au evoluat mai bine de o oră în inferioritate numerică.
Cei doi rugbiști suceveni din lotul României, Alin Conache și Daniel Plai, au marcat 18 din cele 23 de puncte ale României.
România a deschis scorul prin Alin Conache, care a transformat o lovitură de pedeapsă. Momentul de cotitură s-a produs în minutul 17, când arbitrul italian, după consultarea TMO, i-a acordat cartonașul roșu lui Nicolaas Immelman pentru o presupusă lovitură la cap.
În ciuda omului în minus, „Stejarii” au surprins defensiva iberică în minutul 22, când Damian Bonaparte a culcat balonul în colț. Finalul primei reprize a adus un moment de sclipire din partea lui Daniel Plai, care a mărit avantajul României printr-un dropgol de efect. La pauză, tricolorii conduceau cu 11-3.
Deși Spania s-a apropiat pe tabelă, Alin Conache a menținut distanța prin alte două lovituri de pedeapsă reușite, ducând scorul la 17-10. Totuși, oboseala acumulată în inferioritate numerică a permis gazdelor să găsească spații largi și să înscrie două eseuri transformate.
Conache și-a păstrat procentajul de 100% la șuturile la poartă, transformând încă două penalități care au păstrat România în joc până în ultimele secunde. Ultima fază a fost una dramatică: „Stejarii” au purtat atacul până în 22-ul spaniol, legând 10 faze consecutive de fixare. Din păcate, posesia a fost irosită pe fondul epuizării fizice, iar Spania a șutat balonul în aut, fluierul final consfințind victoria gazdelor.
România: Alexandru Savin, Ștefan Buruiană, Gheorghe Gajion, Logan Weidner, Andrei Mahu, Matthew Tweddle, Cristi Boboc (C), Nicolaas Immelman, Alin Conache, Daniel Plai, Toni Maftei, Fonovai Tangimana, Dylan Schwartz, Damian Bonaparte, Nicolas Onuțu. Rezerve: Tudor Butnariu, Iulian Hartig, Thomas Crețu, Ștefan Iancu, Vlad Neculau, Jondre Williams, Iliesa Tiqe, Hinckley Vaovasa.










2 Comentarii