Sucevenii au câștigat zece medalii la Campionatul național de marș

Atleții suceveni s-au întors cu zece medalii de la Campionatul Național de marș. Primul concurs de marș al anului s-a disputat la București, pe un traseu în zona „Arenei Naționale” și s-a adresat mai multor categorii de vârstă.

Atleții de la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, pregătiți de Silviu Casandra, au obținut două medalii de aur la Campionatul Național de Marș categoria sub 23 de ani. Performanțele au fost reușite de echipa de fete, formată din Selena Robaniuc, Vanessa Tipa și Alexandra Hoffman și cea de băieți, alcătuită din Ionuț Tocar, Cosmin Crăciun, David Dominte și Marius Ruscan. Ionuț Tocar a urcat pe podium și la individual, unde a câștigat bronzul.

Alexandru Canceu și Alexandru Dîrman, sportivi pregătiți de Radu Mihalescu la CSM Suceava, au obținut argintul la individual sub 23 de ani și, respectiv, individual sub 16 ani. Maia Gafencu, de la CS Olympic Suceava, sportivă pregătită tot de Radu Mihalescu, s-a clasat pe locul 3 la categoria de vârstă sub 16 ani.

Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătiți de Daniela Cojocaru și Iustin Tătărau, s-au întors cu patru medalii de la Campionatul Național de marș. Echipa feminină sub 20 de ani, formată din Ștefania Horodnic, Ioana Stefanov, Iuliana Semeniuc și Denisa Pirlea a câștigat argintul. Aceeași performanță a reușit și echipa feminină sub 18 ani, alcătuită din Nicoleta Scheuleac, Adelina Vasilovici, Nadia-Denis Regus și Bianca Gafencu. Claudiu Moraru, Denis Precub și David-Ionuț Dociu au câștigat bronzul pe echipe la categoria sub 14 ani. A patra medalie a fost obținută de Claudiu Moraru, care s-a clasat pe locul 3 la individual sub 14 ani.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *