Suceveanul Daniel Stanciuc, cel mai bun jucător al meciului România – Portugalia

Națională masculină de handbal a României a învins joi seară, la Constanța, Portugalia cu scorul de 28-24 în preliminariile Campionatului European din 2026. Un aport important la această victorie l-au avut doi jucători crescuți la Centrul de Copii și Juniori al CSU Suceava: Daniel Stanciuc și Sorin Grigore. Stanciuc a fost principalul marcator al României, reușind 13 goluri, iar Grigore a fost integralist în prima repriză.

Sorin Grigore (foto Sportul Ilustrat)
Sorin Grigore (foto Sportul Ilustrat)

Iată ce a declarat Daniel Stanciuc pentru HandbalMania.ro: „O victorie mare, extrem de meritată, împotriva unui adversar de top. Vreau să mulțumesc în primul rând oamenilor care ne-au fost aproape în seara asta, mă bucur ca le-am adus victoria. Cred că am arătat o atitudine de excepție și am luptat până la ultima picătură. După cum am mai spus, am tratat acest meci ca pe o finală și mă bucur că am terminat cu bine. Mergem în Polonia cu un moral foarte bun, sunt convins că, dacă vom arăta și ne vom lupta ca astăzi, ne vom întoarce acasă cu calificarea la Campionatul European. Încercăm să revenim acolo unde ne este locul, forța grupului a făcut diferența în această seară și mă bucur că am arătat din nou asta!”

După victoria de joi, România a ajuns la 5 puncte și a urcat pe locul secund în grupa de calificare, după Portugalia, care a rămas lider, cu 7 puncte. Polonia și Israel au câte 4 puncte. „Tricolorii” trebuie să scoată un punct în fața polonezilor pentru a fi siguri de participarea la turneul final. Partida este programată duminică, de la ora 19:00, și va fi transmisă în direct pe Pro Arena.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *