Suceava vs Bacău
Etapa a cincea a Ligii a III-a la fotbal programează un dublu duel Suceava-Bacău. CS Gura Humorului înfruntă în deplasare Willy Bacău, iar rădăuţenii de la “Şcoala de Fotbal” primesc vizita echipei Pambac Bacău.
Humorenii au moralul ridicat înaintea deplasării la Bacău, după ce în etapa precedentă, au obţinut prima victorie din acest sezon. “Pinguinii” de la Willy nu mai formează echipa incomodă din sezoanele precedente, mai ales că înainte de startul sezonului se vorbea despre defiinţarea echipei băcăuane. După diputarea primelor 5 meciuri din acest sezon, echipa pregătită de Ovidiu Căldăruş a acumulat 3 puncte, cu unul mai puţin decât adversara de vineri. O altă reprezentantă a judeţului în eşalonul al treilea, “Şcoala de Fotbal Rădăuţi”, va primi vizita celor de la Pambac Bacău într-un meci programat pe stadionul “Municipal”. Cu 37 de goluri primite şi fără niciunul înscris până acum, echipa patronată de Cristian Moroşan nu îşi propune în acest meci decât obţinerea unui scor decent. Cele două partide sunt programate vineri de la ora 17:00. Rapid CFR Suceava va disputa sâmbătă de la aceeaşi oră, pe Areni, derby-ul etapei, în compania formaţiei CS Panciu.