
Suceava, gazda turneului final de junioare IV
Municipiul Suceava va găzdui, în perioada 7-11 iunie, turneul final al Campionatului Național de handbal feminin pentru junioare IV.
Competiția se va desfășura în sălile de la Liceul cu Program Sportiv și de la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” din cartierul Obcini și va reuni la start cele mai bune 16 echipe din țară la această categorie de vârstă.
LPS Suceava a fost repartizată în Grupa A, acolo unde va înfrunta pe rând, în sala LPS, formațiile CSŞ Craiova (miercuri, ora 9.00), Chimia Râmnicu Vâlcea (miercuri, ora 14.00) și Sporting Ghimbav (joi, ora 9.00).
Primele două clasate în cele patru grupe se califică în grupele semifinale.
“Ne bucură că am reușit să aducem din nou un turneu final la Suceava după mai bine de 15 ani. Asta ne responsabilizează. Vor fi peste 50 de meciuri și ne așteptăm să fie atractive. Noi, la LPS, avem o generație bună de junioare IV, care în urmă cu o lună a câștigat turneul zonal. Plecăm cu gânduri mari la turneul final din această săptămână. Va fi foarte dificil de obținut o medalie, însă am încredere în antrenorul Florin Ciubotariu și în generația pe care o are”, a precizat directorul LPS, Ciprian Anton.
Antrenorii Florin Ciubotariu și Ilie Pîțu va miza la turneul final pe următoarele jucătoare: Amalia Cocârlă, Natalia Dumitraș, Alisia Roman, Ariana Râșca, Andreea Lazarovici, Andreea Codreanu, Ilinca Lahman, Alexia Petruneac, Alexandra Păduche, Diana Ivan, Erato Chiriazic, Iulia Ailenei, Daria Bălan, Ayana Negru, Maria Gîtman, Carmina Norocel, Ioana Bota, Ioana Bălan, Emily Solcan și Fabiana Avîrvarei.