“Studenții” înfruntă penultima clasată

Echipa locală de handbal, CSU Suceava, are programat, la mijlocul acestei săptămâni, penultimul meci oficial din acest an. Formația pregătita de Răzvan Bernicu va juca joi, de la ora 10:00, la Moreni, în cadrul etapei a 12-a din Divizia A.

Adversara de joi a sucevenilor este singura echipă din serie care a pierdut toate cele 11 meciuri susținute în acest sezon. De altfel, antrenorul Răzvan Bernicu a anunțat că în partida din Dâmbovița va rula întreg lotul de jucători, excepție făcând Rareș Bursuc și Manea, care au rămas acasă.

„În acest meci vom folosi mai mulți jucători tineri. Sper să nu apară accidentări și să încheiem sezonul cu două victorii, la Moreni, și joia viitoare, acasă, cu Politehnica Iași. Vom profita de aceste partide pentru a ne consolida jocul de echipă. Încercăm să îi integrăm cât mai repede pe Leonard Acatrinei, dar și pe Ioan Tcaciuc, care, din cauza accidentării, nu a apucat să joace prea mult în noua formulă”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Meciul dintre GSIP Moreni si CSU Suceava va fi arbitrat de Nicoleta Ionică și Florina Militaru din Olt.

În cadrul etapei a 12-a din Divizia A, cealaltă reprezentantă a Sucevei, CS Vicov Bucovina, va juca duminică, de la ora 10:00, pe terenul echipei secunde a clubului CSM București.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!