Start în amicale
La finalul unei perioade de trei săptămâni în care au efectuat doar antrenament fizic, handbaliştii suceveni vor disputa în sfârşit primele meciuri. Elevii lui Leonard Bibirig vor înfrunta în două partide amicale, Universitatea Cluj.
Sucevenii îşi vor putea revedea favoriţii vineri de la ora 18:30 la sala Liceului cu Program Sportiv, atunci când “studenţii” înfruntă Universitatea Cluj. Cele două echipe se vor întâlni şi sâmbătă, de data aceasta meciul fiind programat dimineaţă, de la ora 10:30.
“Noi i-am invitat pe cei din Cluj la Suceava pentru a disputa doua meciuri de verificare, iar cei de acolo au fost de acord. Vor fi doua teste utile atat pentru noi cat si pentru ei”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
Amicalele cu Universitatea Cluj vor deschide seria meciurilor de pregătire pe care sucevenii le-au programat în această vară. După cele două întâlniri cu ardelenii, “studenţii” vor reveni la sala LPS în perioada 6-8 august, în cadrul Memorialului “Mihai Mironiuc.