Stanciuc, 4 goluri contra Greciei

Suceveanul Daniel Stanciuc a înscris patru goluri pentru România în meciul pe care reprezentativa masculină de handbal a țării noastre l-a câștigat astăzi în fața Greciei, scor 31-27, în semifinalele Trofeului Carpați. În ultimul act al turneului de la Pitești „tricolorii” vor înfrunta Georgia, învingătoare în semifinale în fața Slovaciei cu 32-27. Cu acest prilej, Daniel Stanciuc se va reîntâlni în postura de adversar cu fostul să coleg de la CSU Suceava, Irakli Kbilashvili.

Naţionala masculină de handbal a României a învins joi, la Piteşti, reprezentativa Greciei cu 31-27 (13-16). Suceveanul Daniel Stanciuc s-a numărat printre protagoniștii trupei lui Xavier Pascual. Folosit în ultimele zece minute ale primei reprize, fostul jucător al CSU Suceava și actual component al campioanei Dinamo București a revenit pe teren la mijlocul reprizei secunde și a rămas până la final, atât pe faza ofensivă cât și pe cea defensivă. Tricolorii au fost conduși chiar și la șase goluri, dar și-au revenit pe final, Stanciuc având o contribuție decisivă la victorie. Cu 4 goluri înscrise din 4 aruncări, coordonatorul sucevean s-a numărat printre cei mai prolifici jucători ai României, împreună cu Demis Grigoraș (7 goluri din 8 aruncări) și Alexandru Ghivil (4 din 5 aruncări).

Vineri, de la ora 17:30, România va înfrunta Georgia în finala „Trofeului Carpați”, în direct pe PRO Arena. Partida va consemna o reîntâlnire în calitate de adversari pentru Daniel Stanciuc și Irakli Kbilashvili, colegi până în vară la CSU Suceava.

Dintre cei 24 de jucători convocați de selecționerul Xavier Pascual pentru această competiție 20 vor face deplasarea la Campionatul European din luna ianuarie.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *