Sportul Snagov – Foresta Suceava: 2-0

Foresta a rămas la trei puncte sub linia retrogradării, după ce a pierdut sâmbătă, pe stadionul din Germănești, în fața celor de la Sportul Snagov, cu scorul de 0-2, într-un meci care a contat pentru penultima etapă a turului Ligii a II-a.

Gruparea ilfoveană s-a adaptat mai bine terenului aproape impracticabil, plin de băltoace și denivelări, bifând prima ocazie în minutul 9, când Șerban nu l-a putut învinge pe Began cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Bustea.

Trupa lui Vivi Răchită a deschis scorul la jumătatea primei reprize, când Alexandru Radu a pasat în diagonală pentru Vlădoiu, acesta a pătruns pe partea dreaptă, a centrat în careu, de unde Borțoneanu a înscris pentru 1-0 la pauză.

Gazdele și-au dublat avantajul la zece minute de la startul reprizei secunde, când nou-intratul Gagnon a inițiat o acțiune personală la centrat în interiorul careului, Began a ieșit la prima bară, iar Alin Manea a înscris la colțul lung.

Echipa pregătită de Florentin Petre putea reduce din diferența pe finalul meciului, dar Matei nu a nimerit spațiul ținta la o fază în care a scăpat singur cu goalkeeperul Fila.

Sportul Snagov – Foresta s-a terminat 2-0, iar gruparea suceveană rămâne pe penultimul loc al clasamentului.

Sportul: Fila – Șt. Vlădoiu, V. Lică, I. Șerban, Cornea, Al. Radu, D. Munteanu, Borțoneanu, Bustea, Alin Manea, L. Dobre. Antrenor: Vivi Răchită.

Foresta: Began – Onofraș, Masella, Pappoe, Belevschi – Diallo, Stănescu – Renquim, Sumanariu (’32 Bosânceanu), Belkacem (’73 Movsesyan) – Matei. Antrenor: Florentin Petre.

Rezultatele etapei a XVIII-a:

Sportul Snagov – Foresta Suceava 2-0

Metaloglobus București – CS Afumați 0-3

Dacia Unirea Brăila – UTA Arad 3-4

ASA Târgu Mureș – Pandurii Târgu Jiu 4-1

Ripensia Timișoara – Politehnica Timișoara 0-2

Luceafărul Oradea – Știința Miroslava 1-1

Chindia Târgoviște – Dunărea Călărași 2-2

FC Argeș Pitești – Olimpia Satu Mare 2-1

Academica Clinceni – CS Balotești 5-2

CS Mioveni – FC Hermannstadt (diseară)

Echipa

M

V

E

Î

Gol

Pct.

1.

Dunărea Călărași

18

12

4

2

35-15

40

2.

FC Hermannstadt

17

12

4

1

29-9

40

3.

Chindia Târgoviște

18

10

6

2

39-9

36

4.

Academica Clinceni

18

9

5

4

30-23

32

5.

ASA Târgu Mureș

18

9

4

5

38-28

31

6.

CS Afumați

18

9

4

5

21-13

31

7.

Politehnica Timișoara

18

9

3

6

24-20

30

8.

Sportul Snagov

18

7

5

6

16-13

26

9.

FC Argeș Pitești

18

6

7

5

20-15

25

10.

CS Mioveni

17

6

5

6

25-24

23

11.

Ripensia Timișoara

18

5

6

7

36-23

21

12.

UTA Arad

18

5

6

7

24-24

21

13.

Olimpia Satu Mare

18

6

2

10

18-30

20

14.

FC Metaloglobus

18

5

4

9

17-26

19

15.

Dacia Unirea Brăila

18

4

5

9

40-39

17

16.

Pandurii Târgu Jiu

18

3

8

7

23-28

17

17.

Luceafărul Oradea

18

4

5

9

24-31

17

18.

CS Balotești

18

4

5

9

23-36

17

19.

Foresta Suceava

18

4

2

12

12-59

14

20.

Știința Miroslava

18

3

4

11

16-45

13

În ultima rundă din tur, Foresta va primi sâmbătă, pe stadionul Areni, vizita celor de la Luceafărul Oradea.

Exit mobile version