Sporting joacă sub Pietricica

Investit la sfârşitul anului trecut în funcţia de antrenor principal, Claudiu Sevaciuc se află în faţa primului joc oficial la cârma formaţiei Sporting. În prima etapă a returului Ligii a III-a, “alb-verzii” joacă vineri pe terenul grupării Ceahlăul II Piatra Neamţ.

Primul meci al Sportingului în Liga a III-a a consemnat o înfrângere usturătoare. În august 2011, “alb-verzii” pierdeau pe stadionul “Areni” la scor de neprezentare, 0-3, în faţa echipei a doua a Ceahlăului. Chiar şi aşa, finalul turului a găsit formaţia suceveană pe locul 6 al clasamentului, la 5 puncte în faţa nemţenilor. Sporting are de luat o revanşă vineri, mai ales că noul antrenor – Claudiu Sevaciuc vrea să îşi înceapă cu dreptul mandatul pe banca tehnică a “alb-verzilor”.

“Abordăm acest joc cu dorinţa de a obţine cel puţin un punct. Am muncit patru luni pentru a pregăti returul de campionat şi trebuie să arătăm ce am învăţat. Probabil, în tabară gazdelor vor fi şi jucători de la prima echipă, dar nu avem emoţii. Suntem încrezători într-un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul Claudiu Sevaciuc.

În partida de vineri, Claudiu Sevaciuc nu se va putea baza pe Constantin Pamparău, jucător care aşteaptă încă dezlegarea de la Victoria Brăneşti. Partida dintre Ceahlăul II Piatra Neamţ şi Sporting Suceava se va desfăşura, de la ora 15:00, pe terenul sintetic al stadionului Ceahlăul.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *