Sorin Frunză, despre fiul său împrumutat la Cetatea: „Are clarviziunea pe care eu nu o aveam”

Matei Frunză, fiul fostului campion al României Sorin Frunză, este împrumutat de Oțelul Galați la Cetatea Suceava până în vară. Tatăl său a vorbit despre calitățile mijlocașului de 19 ani într-un interviu acordat recent Gazetei Sporturilor.

„Eu cred că are biomecanica mai bună ca a mea. În schimb, ce are el și nu aveam eu este clarviziunea în teren. Eu n-o aveam! Iar el nu are viteza mea. O are ăstălalt, mai mic, că mai am unul născut în 2011. Matei e 2006. Are calitate, cred că mai bună decât a mea. Plus clarviziunea în teren. Luminează jocul! Matei are din disciplina pe care am văzut-o la Dan Petrescu. Așa am încercat să-mi educ copiii. Fără disciplină, nu poți realiza nimic în viață. Nu neapărat în fotbal, în viață. Trebuie să ai o disciplină, altfel nu poți face lucruri mărețe”, a declarat Sorin Frunză.

Acesta a relatat un episod petrecut în 2009, imediat după ce devenise campion al României cu Unirea Urziceni, iar Matei avea doar trei ani și jumătate: „După meci, merg la Petrescu: «Mister, n-am mai fost acasă să-mi văd copilul și soția de vreo lună și jumătate. Lăsați-mă să merg și mâine mă duc la refacere aici, la Oțelul, fac alergarea cu ei». Iar el zice: «Treci în autocar!». Mă duc la copilul meu și-i zic: «Tată, uite, eu vreau să vin acasă, dar nu pot, că nu mă lasă antrenorul». Și-i fac semn copilului: «Uite, ăla e antrenorul. Du-te și spune-i că-l vrei pe tata, începi să plângi». Văd că pleacă feciorul meu, era o distanță de 15-20 de metri. Nu știu dacă vorbește cu el un minut și văd că vine feciorul meu într-un picior, râzând. Îl întreb ce s-a întâmplat și-mi zice: «A zis că-mi dă o minge cu autografele jucătorilor». Iar eu îi zic: «Mă, te-a făcut o minge, mă?».”

Interviul complet îl puteți citi AICI.

Matei Frunză a făcut junioratul la Sport Team și Rapid București, iar la nivel de seniori, pe lângă Oțelul Galați, a mai evoluat în Liga a III-a, la Unirea Braniștea, unde l-a avut antrenor chiar pe tatăl său.

Exit mobile version