Şomuz s-a despărțit de portarul Claudiu Chindriș

Şomuz Fălticeni a rămas cu poarta descoperită, după ce Claudiu Chindriș, titularul incontestabil al postului de goalkeeper în sezonul recent încheiat, și-a reziliat de comun acord contractul cu divizionara a treia suceveană.

Îi mulțumim pentru aportul la echipa noastra în ultimul sezon al Ligii a III-a și în dorim mult succes pe viitor, în cariera fotbalistică. Este un portar de valoare și, cu siguranța va juca din toamnă la un nivel superior”, a precizat directorul sportiv al clubului Şomuz, Iulian Darabă.

Un sezon a petrecut Claudiu Chindriș la Fălticeni. „A fost o perioadă cu bune și cu rele. Cert este că nu a fost antrenament sau meci în care să nu dau 100%. Vreau să-i mulțumesc domnului antrenor Daniel Stoica care a avut încredere în mine în toată această perioadă, preparatorului fizic Adrian Levițchi, care a fost dispus tot timpul să mă ajute, pentru a mă dezvolta pe partea fizică, lui Florin Ailenei, care a fost antrenor, prieten, frate pentru mine. Antrenorului cu portarii, Alexandru Chirilov, care m-a învățat foarte multe într-o perioadă scurtă de timp, domnului Costel, care m-a ajutat cu pregătirea specifică până la venirea domnului Chirilov. De asemenea, le mulțumesc domnului Eduard Lichtenstein și lui nea Costi, care de fiecare dată ne aduceau zâmbetul pe buze când ajungeam la teren. Nu în ultimului rând, mulțumiri președintelui Cătălin Ungureanu, care este un om foarte corect și se ține de cuvânt. În încheiere, vreau să le mulțumesc și colegilor, lângă care m-am simțit foarte bine. Fiecăruia în parte îi urez mult succes în sezonul ce urmează, acolo unde își vor continua activitatea”, a transmis Claudiu Chindriș, care a venit la Şomuz Fălticeni în vara lui 2020, de la FCU Craiova.

Foto: Codrin Anton

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *