Şomuz Fălticeni revine de miercuri la antrenamente

Şomuz Fălticeni revine de miercuri la antrenamente, reunirea lotului fiind programată la ora 14.00, la stadionul “Constantin Jamaischi”.

Iulian Ionesi așteaptă mai mulți jucători în probe la prima ședință de pregătire din acest an. În schimb, vor lipsi Vasile Padovei, Alexandru Irimescu, Olavio Gomes și Tarek Afkir, jucători care s-au despărțit de gruparea fălticeneană în pauza de iarnă.

“Roș-negrii” se vor reacomoda la efort până pe 26 ianuarie, când vor intra, pentru o săptămână, în cantonament pe plan local.

Şomuz are programate nu mai puțin de zece meciuri amicale până la reluarea Ligii a III-a, trupa lui Iulian Ionesi urmând să întâlnească în această iarnă formațiile Juniorul Suceava (23 ianuarie și 5 februarie), LPS Suceava (9 și 26 februarie), Ştiința Miroslava (12 februarie), Bucovina Rădăuți (16 și 23 februarie), Dante Botoșani (19 februarie), Aerostar Bacău (2 martie) și Şomuz Preutești (5 martie).

Gruparea fălticeneană va aborda ultimele trei etape din sezonul regular cu un obiectiv clar: calificarea în play-off, zonă de care o desparte un singur punct.

Liga a III-a se va relua pe data de 12 martie, Şomuz Fălticeni mai având de jucat în sezonul regular cu Foresta Suceava (acasă), Hușana Huși (deplasare) și Dante Botoșani (acasă).

Foto: falticenionline.ro

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Şomuz Fălticeni revine de miercuri la antrenamente"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*