Șomuz Fălticeni nu se grăbește cu reunirea lotului

Somuz Falticeni nu se grabeste cu reunirea lotului, echipa antrenata de Daniel Stoica urmand sa inceapa pregatirile pentru returul Ligii a III-a pe data de 27 ianuarie, dupa o vacanta de aproape doua luni de zile. Conducerea clubului falticenean intentioneaza sa pastreze intreg lotul de jucatori cu care a terminat turul, inclusiv pe cei cinci camerunezi care au facut sarbatorile de iarna in Romania. “Intentia noastra este sa pastram toti jucatorii pe care ne-am bazat in prima parte a campionatului, iar, daca se poate, sa ne mai intarim cu doi-trei jucatori de valoare. Ideal ar fi sa clarificam aceasta problema pana la startul pregatirilor de iarna”, a declarat directorul sportiv al Somuzului, Iulian Daraba, care a precizat ca gruparea falticeneana a incheiat anul fara datorii financiare, nici catre proprii jucatori, nici catre bugetul statului.

La jumatatea campionatului, Somuz Falticeni ocupa locul 9 in clasamentul seriei intai a Ligii a III-a. “Parcursul din tur este unul multumitor. Suntem in grafic, obiectivul din acest sezon fiind acela de a obtine o clasare mai buna decat anul trecut, cand am avut emotii in privinta salvarii de la retrogradare pana in ultima etapa”, a adaugat directorul Iulian Daraba.

Somuz va incepe sezonul de primavara pe data de 7 martie, cu un meci pe teren propriu in fata ultimei clasate in serie, CSM Bacau.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *