
Șomuz Fălticeni a rămas fără antrenorul Daniel Stoica
Somuz Falticeni a ramas fara antrenor dupa ce a incheiat de comun acord colaborarea cu Daniel Stoica, cel care a condus echipa mai bine de doi ani, perioada in care si-a trecut in palmares 15 victorii, 12 remize si 16 infrangeri.
Daniel Stoica le-a multumit colaboratorilor sai de la Somuz Falticeni printr-o scrisoare postata pe pagina oficiala de internet a clubului.
“Nu exista drum simplu, lin, fara obstacole, mai ales in fotbal, dar si în viata de zi cu zi.
Oricât ne-am dori, nu putem sa fim mereu cei mai buni, mai frumosi, mai simpatici, dar putem fi corecti, cinstiti, demni, puternici.
Nu uitati, au fost victorii, au fost înfrangeri, au fost meciuri frumoase, meciuri urâte, dar toate au fost oneste si muncite.
Au fost doi ani de vis! Doi ani în care, alaturi de un colectiv minunat, am descoperit ca reteta câstigatoare contine determinare, convingere, pasiune si munca.
Doi ani în care am reusit sa avem momente de neuitat, cu victorii neasteptate dar si cu meciuri mai putin placute.
Doi ani în care am cautat sa aducem Somuz în zona performantei, pentru a putea depasi acea perioada marcata de reputatia unei echipe la care poti merge sa scoti puncte usor.
Doi ani în care am muncit, am suferit, am luptat, am plâns, am învins! Doi ani care au fost si vor ramâne printre cei mai frumosi ani din cariera mea.
Vreau sa-i multumesc sotiei mele si întregii mele familii pentru sprijinul acordat.
Vreau sa multumesc prietenilor si colegilor din Falticeni, care mi-au fost aproape, mai ales în momentele grele.
Au fost clipe grele în care nimeni nu ma întelegea, dar în care voi ati fost mereu acolo, pentru un zâmbet, o îmbraîtisare, o vorba buna.
Îti multumesc ,,<<prezidente>> Ungureanu, pentru prietenia ta, pentru profesionalismul tau, pentru respectul tau, pentru întelegerea si sustinerea ta neconditionata! Toate acestea mi-au asigurat un adapost în vreme de furtuna.
Îti multumesc Iulian Daraba, pentru momentele frumoase pe care le-am petrecut, pentru caracterul tau frumos si misterios de multe ori. Toate au fost mai mult decât învataminte.
Va multumesc din suflet: Edu, nea’ Costica, Cristi, oameni care greu mi-a fost dat sa mai întâlnesc. Severitate, bunatate, corectitudine, harnicie, lista poate continua, sunt cuvinte care va caracterizeaza…. nu uitati, veti fi mereu în sufletul meu!
Florin Ailenei, respect si mai mult nu cred ca mai are rost, un om, un sot, un tata deosebit, îti multumesc!
Tin sa-i multumesc domnului Primar Coman pentru ca mi-a acordat sansa de a antrena echipa orasului pe care îl conduce. Îi urez suces pe mai departe <<Falticeniul se dezvolta>>”.
Vreau sa le multumesc suporterilor echipei Somuz, care ne-au ajutat în foarte multe momente. Este rândul meu sa va ofer o portie interminabila de aplauze. Pasiunea voastra incredibila ma face sa fiu si mai mândru atunci când stiu ca am antrenat si eu echipa din Falticeni.
Fiti alaturi de echipa, de viitorul antrenor, acordatii acelasi respect si acelasi sprijin pe care mi l-ati acordat si mie!
Le multumesc jucatorilor mei! Astazi, Somuz este o echipa frumoasa, insistenta, muncitoare, ambitioasa si organizata. Va multumesc baieti! Va multumesc pentru eforturile voastre, pentru munca voastra, pentru devotamentul, sacrificiul si încrederea voastra!
A fost un privilegiu sa va fiu antrenor si sa lupt alaturi de voi pentru binele acestui club. Sunt fericit ca am avut ocazia sa va întâlnesc pe fiecare dintre voi! Ati scris una dintre cele mai frumoase pagini din cariera mea de antrenor.
Acum este momentul în care trebuie sa continuati sa scrieti si sa rescrieti pagini din istoria acestui club!
Va respect si va multumesc!”, a transmis Daniel Stoica.
Reactia conducerii clubului falticenean

Reactia conducerii clubului a venit de la directorul-sportiv Iulian Daraba.
“Au trecut trei saptamani de când ultimul fluier a anuntat finalul campionatului. Ne-am dorit mult, am crezut în potentialul nostru si am considerat ca putem face o figura frumoasa pâna la final. N-a fost sa fie asa cum ne-am dorit, dar am încercat împreuna, jucatori, antrenori, conducatori, sponsori, sustinatori si desigur autoritati locale, domnul primar Catalin Coman ne-a fost alaturi cu tot ce a tinut de dumnealui.
Împreuna am avut momente de neuitat. La început de campionat eram aproape siguri ca vom reusi sa obtinem ceea ce ne-am propus, dar au aparut momentele nefaste care ne-au stopat drumul spre îndeplinirea obiectivelor propuse. Nu e placut, poate am dezamagit, dar fotbalul se joaca pe puncte, aduni sau scazi în functie de prestatia de pe teren si la final punctajul adunat conteaza.
Am fost o echipa si toti ne asumam locul ocupat la final de campionat, dar munca fiecaruia trebuie pretuita.
Multumim jucatorilor pentru tot efortul depus si daruirea din timpul meciurilor. Se putea mai bine, dar trebuie acceptat ca nu de fiecare data jocul s-a ridicat la cel mai înalt nivel.
Multumim stafului tehnic , oameni cu experienta, daruiti pentru joc si pentru echipa!
Antrenorul principal, Daniel Stoica, a dus greul, a fost omniprezent la echipa, gata sa munceasca, sa–si aduca aportul la o noua reusita, sa fie motorul care trage dupa el întreaga echipa, sa traiasca fiecare meci la cote maxime, sa se bucure la victorie sau sa plânga la înfrângere.
Îi multumim pentru tot ceea ce a facut în acesti doi ani si suntem constienti ca toate acestea au însemnat o mare absenta de lânga familie.
Sponsorilor, cei care au plecat la drum cu noi înca din prima etapa, dar si celor care ni s-au alaturat pe parcurs, le multumim.
Domnului primar, Catalin Coman, care ne a sprijinit si a fost alaturi de noi în aceasta editie de campionat.
Unii îsi vor continua activitatea la acest club, altii îsi vor continua activitatea în alta parte.
Discutiile avute în ultima saptamâna au condus si la o serie de schimbari. De comun acord, antrenorul Daniel Stoica va parasi echipa, reziliindu-si contractul.
De comun acord vom rezilia si contractul cu preparatorul fizic Adi Levischi caruia ii multumim pentru tot ceea ce a facut pentru echipa noastra.
Dupa ce vom semna cu un alt antrenor, vom stabili si stafful pentru urmatoarea editie de campionat”, a transmis Iulian Daraba.
Desi spera la un loc de baraj, Somuz Falticeni a incheiat ultimul sezon pe un modest loc 7 in clasamentul Seriei I a Ligii a III-a.