Şomuz Fălticeni a început pregătirile pentru noul sezon competițional

Şomuz Fălticeni s-a reunit luni după-amiază, pe stadionul “Constantin Jamaischi”, în vederea începerii pregătirilor pentru viitorul sezon competițional.

La primul antrenament din această vară au răspuns prezent 14 jucători, noutățile fiind mijlocașul Andrei Săhlean, atacantul Georgel Hopulele, ambii veniți de la Bucovina Rădăuți și juniorul Ionuț Moroșanu, adus sub formă de împrumut de la FC Bacău.

În prima săptămână ne vom concentra pe pregătirea fizică și vom încerca să facem o selecție pentru completarea lotului. Sper ca jucătorii care vor veni în probe să se încadreze în ceea ce ne dorim noi”, a precizat antrenorul Daniel Stoica.

Şomuz s-a despărțit în pauza de vară de patru jucători din vechiul lot, este vorba despre portarul Sergiu Borz, fundașul ghanez Emmanuel Asibey, care își va continua cariera în Liga a II-a, la Ceahlăul Piatra Neamț, Şerban Nițu și Robert David, ultimii doi fiind anunțați la nou-înființata Cetatea Suceava.

Formația fălticeneană va disputa primul meci verificare din această vară pe 24 iulie, în deplasare, la Bacău, cu Aerostar.

Şomuz va debuta în cel de-al șaptelea său sezon consectiv la nivelul Ligii a III-a pe 31 august, având ca obiectiv calificarea în play-off-ul Seriei I. 

Exit mobile version