
Şomuz Fălticeni a demarat pregătirile pentru noul sezon
Şomuz Fălticeni a demarat la începutul acestei săptămâni pregătirile pentru viitorul sezon.
La primul antrenament din această vară, sub comanda lui Iulian Ionesi s-au prezentat peste 20 de jucători, printre care și două nume noi, este vorba de portarul Silviu Iederan (Şomuzul Preutești) și de atacantul Robert Martin (Foresta Suceava).
În schimb, gruparea fălticeneană s-a despărțit de juniorul Ionuț Străjeriu și de basarabenii Oleg Malac și Nichita Murovanîi.
“Ne mai dorim să aducem un mijlocaș de valoare, iar în acest sens suntem în tratative cu doi-trei jucători. Totodată, vom mai testa câțiva copii din județ să vedem pe cine ne putem baza în noul sezon, dar am preferat să mergem în primul rând pe omogenitate. În următoarele nouă zile ne vom acomoda la efort, după care, în perioada 20-30 iulie, vom efectua un cantonament pe plan local, la Fălticeni, unde avem condiții foarte bune de antrenament, cazare și masă, iar pe această cale doresc să-i mulțumesc domnului primar”, a declarat antrenorul Iulian Ionesi, care a anunțat și obiectivele echipei fălticenene pentru viitorul sezon: accederea în play-off-ul Ligii a III-a și un parcurs cât mai lung în Cupa României.
Viitorul sezon al Ligii a III-a va debuta pe 27 august într-un format cu zece serii a câte zece echipe.
Foto: www.falticenionline.ro